joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un Bureau cât o victorie

Din nou spectatorii prezenţi în număr mare la Polivalentă sâmbătă seara au avut bătăi de inimă. După un meci bun, în care au condus mai tot timpul, reprezentanţii Băniei au dat emoţii. Elevii lui Milan Nisic s-au impus în faţa Energiei din Tg. Jiu în ultimele secunde ale partidei după un coş reuşit de Travis Bureau. Craiova, care în minutul 38 avea opt puncte avantaj, a fost egalată la 85 cu nouă secunde înainte de final, motiv pentru care emoţiile au fost imense. De data aceasta, Bureau a reuşit să aducă victoria printr-un coş de două puncte, fiind uitate astfel partidele anterioare în care s-a pierdut prosteşte.  Meciul în sine nu a fost unul cu mari veleităţi tactice, calităţile individuale ale jucătorilor fiind cele care au făcut deliciul spectacolului sportiv. De la SCM “U” s-au remarcat Bureau, Seals, Tyler dar şi Sokk, acesta terminând partida cu 10 pase decisive, pentru ca Energia să conteze pe aportul lui Darby, Troupe sau Watson. Trebuie remarcată atmosfera creată de cei 3500 de spectatori dar şi faptul că băieţii s-au dedicat total, muncind serios pentru o victorie care va însemna mult în economia campionatului. Meci slab al lui Babic prezentat cu mare emfază drept “salvatorul patriei”. Se încadrează, cel puţin până acum, în încă un transfer ratat.

Emoţii mari pe final de meci

La finalul partidei, Bureau a declarat că este bucuros de rezultat:
Ne-am pregătit bine pentru acest meci, dar în sfertul patru am avut ceva probleme. Am pierdut meciuri pe final, iar acum nu ne mai permiteam să facem asta. Mă bucur că am reuşit coşul victoriei. Suporterii au fost fantastici.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul lui, Milan Nisic a spus:
Un meci despre care vreau să vorbesc, de ultimele două-minute. Din nou am avut o diferenţă de 7-8 puncte în ultimele două-trei minute şi nu ne-am păstrat calmul. Din fericire, după ce am mai pierdut jocuri în ultimele secunde, de data aceasta am fost noi cei care ne-am impus la final. Este o victorie importantă şi le mulţumesc băieţilor că au dat totul în teren pentru a obţine acest succes.

De la Energia a vorbit Florin Nini, acesta fiind nemulţumit de cum au tratat elevii săi finalul de meci.

Trebuie să învăţăm să gestionăm momentele importante ale jocului. Am avut în ultimele trei minute o lipsă de luciditate deşi nu le-am cerut decât calm şi să ne jucăm sistemele noastre pe care le repetăm la antrenamente, pentru că încrederea trebuie să vină din jocul nostru. A fost presiune mare, sala plină şi-a pus amprenta pe joc. Cu toţii ştim că pentru play-off este o luptă deschisă până la ultimul meci. După cele două înfrângeri cu Cluj şi Sibiu ne-ar fi prins bine un succes la Craiova, însă trebuie să ridicăm capul sus ca să vedem următoarea victorie.
A declarat antrenorul echipei din Tg. Jiu

Altfel, formaţia feminină a clubului craiovean a fost depăşită pe teren propriu de Phoenix Galaţi, scorul înregistrat fiind de 62-82 (16–23, 10–18, 12–14, 24–27).

Un meci pe care l-am început ezitant, dar încet, încet, fetele au evoluat mult mai bine, iar în repriza a doua am evoluat în multe momente de la egal, la egal, cu adversarele noastre. O evoluţie mulţumitoare în care lipsa de experienţă a tinerelor jucătoare şi-a spus, din nou, cuvântul.
A declarat la finalul partidei antrenorul Daniel Vasile

Pentru SCM au jucat: Ninu 22, Moţăţeanu 25, Matei 5, Minculeasa, Gligă 10, Tinca, Olteanu, Niţă şi Pirnea.

Politica