Numărul ţăranilor din Mehedinţi care muncesc ca la ocnă dar cu plăcere pentru a produce în propria gospodărie varul bulgări, se împuţinează pe zi ce trece. Farmecul tradiţiei nu-i mai atrage pe tineri care consideră că afacerea este nerentabilă. Aşa se explică de ce cuptoarele construite special pentru arderea pietrelor calcaroase încep să fie lăsate în paragină. Nea Dănilă Rafa, un ţăran de 71 de ani din comuna Bâlvăneşti ne-a explicat de unde vine expresia des folosită în judeţ şi poate nu numai – ,,te omori ca vărarul cu munca”
Ţăranii vărari din comunele situate în nordul Mehedinţiului – Bala, Godeanu sau Bâlvăneşti – se răresc iar odată cu ei tradiţionala ocupaţie începe să fie dată uitării. Până nu demult aceşti oameni ai muntelui şi-au câştigat existenţa numai din aşa ceva iar alţii chiar au prosperat. Bucăţile de var de cea mai bună calitate, produse după o muncă titanică, erau la mare căutare în comunele din zonele de câmpie unde ,,muntenii” le aduceau în căruţe cu coviltir, trase de boi puternici. De cele mai multe ori tranzacţia nu se făcea pe bani ci existau trocuri prin care varul se dădea la schimb pe cereale sau legume. Varul bulgări se foloseşte şi acum la dezinfectarea fântânilor. “Stins în apă” el are o calitate mult mai mare decât a varului industrial. Cel puţin aşa susţine nea Dănilă Rafa un vărar de 71 de ani din comuna Bâlvăneşti care din cauza bolii este nevoit să se lase de această pasiune ale cărei taine le-a desprins de când era flăcău. El nu este sigur că fiul său Gheorghe Rafa pe care l-a crescut pe lângă cuptorul de var va duce tradiţia mai departe. Motivul, este viceprimar la Bâlvăneşti şi nu mai are timp de făcut var, chiar dacă îi place acest lucru.
Aici în comuna Bâlvăneşti doar tata şi cu încă un om mai au cuptoare de var. În comuna Godeanu nu sunt mai mult de şase- şapte cuptoare iar la Balta puţin mai multe. Tradiţia se va pierde căci tinerii nu mai consideră rentabilă această muncă. Este păcat dar au dreptate în felul lor şi o să vă arăt de ce….!
Ne-a declarat viceprimarul din Bâlvăneşti, Gheorghe Rafa
Un cuptor de var arde o săptămână de zile şi 10 metri cubi de lemne
De la viceprimarul Gheorghe Rafa şi de la tatăl său Dănilă am aflat şi văzut că un cuptor de var arată ca o fortăreaţă clădită din piatră de râu şi pământ galben sau humă. Deasupra se pune ca o pălărie o crustă de chirpici din pământ şi ferigă. Cuptorul are o înălţime de peste 4 metri şi un diametru de 2 metri. Nu e uşor să-l construieşti. Are secretele lui şi îţi trebuie o anumită tehnică. Aceasta este prima operaţiune şi apoi aceea de a aduce la cuptor în vederea arderii pietrei de calcar.
O aducem de departe de pe terenul nostru sau o cumpărăm de pe terenul altuia. Decopertăm pământul cu sapa, lopata şi târnăcopul şi ne apucăm să spargem piatra de calcar în bucăţi transportabile. Le încărcăm în căruţă sau în maşină şi le aducem la cuptor.
Povesteşte nea Dănilă
După ce piatra e adusă la gura cuptorului se bagă înăuntru meticulos în aşa fel încât la baza cuptorului să rămână o boltă pe unde să se poată introduce lemnele care ard. Lângă cuptorul de var al familiei, viceprimarul Gheorghe Rafa ne-a spus că este nevoie de minim zece metri cubi de lemne pe care trebuie să îi arzi non-stop o săptămână de zile, mult mai complicat de cum ai face ţuică la cazan
Flacăra trebuie să ardă sub pietrele de calcar, să le cuprindă de jos. Noi spunem că facem boltirea. Dacă pietrele nu sunt aşezate cum trebuie, să rămână la baza cuptorului un gol, nu faci nimic. La un cuptor producem cinci tone de var bulgări dar trebuie să ardem nu mai puţin de zece metri cubi de lemne. Le tăiem la un metru lungime şi le băgăm pe foc despicate. Cel mai greu ca să spun aşa este arderea. Durează cam o săptămână de zile non-stop şi este mai delicată ca atunci când ai face la cazan. Focul nu trebuie să fie nici tare, nici slab şi trebuie supravegheat în permanenţă. Se face prin rotaţie de către membrii familiei ajutaţi poate de oameni plătiţi cu ziua. Este şi frumos însă. Noaptea parcă vezi un bulgăr de soare. Are şi un miros specific, plăcut!
Povesteşte viceprimarul Gheorghe Rafa
Acesta ne-a mai spus că dacă faci un calcul şi tragi linie constaţi că afacerea nu este deloc rentabilă. Un kilogram de var bulgări se vinde ,,la prima mână” cu 0,4 lei înmulţit cu 5000 de kilograme cât scoţi la un cuptor face 2000 de lei. Numai lemnele arse costă 1000 de lei plus piatra cărată, munca cu arderea non-stop….Un avantaj dacă se poate spune aşa este să îl transporţi cu căruţa, pe etape, în comunele de câmpie unde îl vinzi ,,la bucată” cu 1 leu kilogramul sau unde poţi primi la schimb cereale şi legume. Concret, 10 kg de bulgări de var în schimbul unei baniţe de grâu.
Într-o căruţă cu coviltir nu poţi pune mai mult de 500 de kilograme de var. Te chinui mult să te duci prin comunele de câmpie cu căruţa să-l vinzi. Tata e bolnav şi noi nu mai producem var însă nu îmi este ruşine să spun că am făcut aşa ceva şi că mă pricep. Aş da cuptorul nostru la oricine care vrea să producă var şi l-aş şi învăţa dar nu avem la cine.
Susţine viceprimarul Gheorghe Rafa
Mult, puţin, sunt bani. Îi iei nu-i dai. Eu din var am crescut un băiat şi o fată şi am făcut gospodărie. Înainte pe timpul lui Ceauşescu toată lumea se îngrămădea să cumpere când plecam cu căruţa prin sate. Acum a apărut varul indusrial şi înlocuitorii. Dar nu este aşa de bun calitativ ca cel produs de noi în cuptoare. Bulgării noştrii sunt buni şi la dezinfectarea fântânilor.
Ne-a spus la rândul său nea Dănilă
Alt ţăran din Bâlvăneşti care are cuptor de var rămas în paragină este Constantin Guran. ,,Ginerele meu, Marius Moacă a mai făcut var dar vrea să se lase. Nu e deloc profitabil şi e muncă multă. Te omori cum se spune ca vărarul degeaba. Şi e păcat că lui îi place dar dacă guvernul nu dă o subvenţie sau un alt ajutor financiar pentru aşa ceva vărăritul va dispărea definitiv.
Ne-a spus cu amărăciune Constantin Guran arătându-ne ditamai cuptorul de var
