sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Acum chiar că e nevoie de victorie

Ultimele partide nu s-au încheiat cu scoruri pozitive pentru baschetbaliştii craioveni, fie că au fost în campionat sau Liga Balcanică. În meciul de astăzi cu macedonenii de la KK Kuzov au şansa de a mai ridica un moral aflat probabil la pământ, echipa vizitatoare fiind una de bătut. KK Kuzov se află în acest moment pe locul şapte în Ligă având acelaşi număr de victorii ca şi gazdele partidei de astăzi. În partida tur câştig de cauză au avut macedonenii care s-au impus cu 84-78, după un meci în care Miladin Pekovic şi Igor Mijajlovic au făcut ce au vrut cu apărarea olteană.

Maric a fost dat afară

După o şedinţă care a durat ceva timp şi a necesitat şi mai mult pentru a-şi face curaj, oficialii clubului craiovean au luat ieri decizia de a încheia socotelile contractuale cu Nemanja Maric. Acest “du-te-vino” de la nivelul lotului arată că proiectul demarat în vară nu a avut nici o bază, fiind făcut la mod neprofesionist. Şi dacă tot s-a luat această decizie  de ce nu se continuă? Cine a făcut, la Oradea, schema în urma căreia s-au câştigat doar 3-4 secunde şi mingea a ajuns la Maric, acesta ratând cele două libere acordate? Cine nu a fost în stare să câştige meciul de la Mediaş, unul care a intrat în analele baschetului autohton? De ce este ţinut în braţe un personaj care anul trecut, cu un buget bun, a scufundat echipa feminină? Cum s-au cheltuit acei bani, pentru ce şi cu ce folos? Şi într-un final, cine trebuie să-i facă pe jucători să… joace?

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica