sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Acţiuni ale poliţiştilor pentru combaterea evaziunii fiscale

Poliţiştii au demarat o serie de acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale . În data de 07.01.2014, între orele 05:00 – 09:00, poliţiştii Biroului Rutier, în cooperare Serviciul de Investigare a Fraudelor au organizat o acţiune pe raza judeţului Mehedinţi, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, depozitării, comercializării cerealelor, produselor procesate din cereale, produselor de panificaţie, patiserie şi cofetărie, ocazie cu care au fost controlate 52 de autovehicule şi legitimate 68 persoane fiind aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 26.530 lei. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 2.390 kg. porumb precum şi 291 lei numerar.

Exemple relevante

S-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin omisiunea înregistrării în actele contabile a veniturilor realizate, faptă prev. şi ped. de art. 9, al. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că o societate comercială din localitatea Topleţ, a efectuat activitatea de comercializare de produse de panificaţie, care nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.Pe DN 67, în dreptul localităţii Broşteni, a fost depistat M.Ionuţ, de 21 ani, din com. Castranova, jud. Dolj, care transporta în scop comercial cu un autoturism, cantitatea de 2.490 kg cereale (1050 kg grâu şi 1340 kg porumb) pentru provenienţa cărora a prezentat un certificat de producător care nu îndeplinea condiţiile legale de justificare a provenienţei mărfurilor, respectiv nu avea aplicată viza primăriei de domiciliu pentru trimestrul I 2014, ultima viză fiind aferenta trimestrului III 2013. A fost luată măsura sancţionării contravenţionale, în baza Legii nr. 12/1990, cu amenda în valoare de 5 000 lei, totodată fiind confiscată cantitatea de 2.390 kg cereale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Constatări în trafic

În data de 07.02.2014, orele 07.30, T. George, de 26 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN56A, la km.56+500 m, în afara localităţii Hinova, din direcţia Drobeta Turnu Severin către localitatea Vînju Mare, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul autoturismului pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus regulamentar de M.C., de 30 ani, din comuna Vînători, judeţul Mehedinţi.În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto M.C.Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.În data de 07.02.2014, ora 2000, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin l-au depistat pe S.Viorel, de 21 ani, din municipiu, pe strada Topolniţei, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în circulaţie, ce avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare fals.Faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat în circulaţie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.1 din Codul Penal, respectiv punerea în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.2 din Codul Penal.

Cu autoturisme neânmatriculate

În data de 07.02.2014, ora 12.43, poliţiştii orşoveni l-au depistat pe G.Cătălin, de 35 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj,  în timp ce conducea, pe  E70, la km 364, un autoturism cu numărul provizoriu, fără ca acesta să fie înmatriculat în circulaţie.A fost întocmit proces-verbal de constatare privind săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat ”, faptă   prevăzută de art. 334 alin. 1 din CP.În data de 08.02.2014, ora 03.45, aceleaşi efective, l-au depistat pe M.Nelu, de 37 ani, din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi,  în timp ce conducea, pe  strada 1 Decembrie 1918, un autoturism cu numărul provizoriu, fără ca acesta să fie înmatriculat în circulaţie.A fost întocmit proces-verbal de constatare privind săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă   prevăzută de art. 334 alin. 1 din CP.În data de 07.02.2014, ora 15.48, poliţiştii oraşului Vînju Mare, au organizat o acţiune pe linia verificării autovehiculelor înmatriculate în alte state, ocazie cu care l-au depistat pe K.N., de 31 ani, în timp ce conducea o autoutilitară cu numărul de înmatriculare provizoriu, pe DN 56 A, pe raza localităţii Izimşa, fără drept de circulaţie în România.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334,alin. 4 din Cod Penal.În data de 07.02.2014, aceleaşi efective au depistat un bărbat de 55 ani, în timp ce conducea o autoutilitara, cu numărul de înmatriculare provizoriu, pe DN 56 A, pe raza localităţii Izimşa, fără drept de circulaţie în România.

În cauză s-a întocmit dosar penal săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334,alin. 4 din Cod Penal.
A declarat subcomisarul Nicolae Lohon , purtătorul de cuvânt al IPJMehedinţi

Politica