sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii intră în febra amicalelor

Elevii lui Pustai s-au reîntors pe teritoriul „semilunei” şi sunt gata să intre în linie dreaptă în direcţia jocurilor de pregătire. Dacă în primul stagiu desfăşurat la Antalya, pandurii nu s-au atins prea multe de minge, cantonamnetul fiind axat în principal pe acumulările fizice, în cel de-al doilea, amicalele vin pe bandă pentru gorjeni. Astăzi este programat primul joc de verificarea pentru echipa lui Pustai, împotriva ocupantei locului şapte în prima ligă georgiană, FC Zestafoni. Partida de azi este prima din seria celor cinci amicale perfectate în Antalya, iar formaţia din Georgia este în acelaşi timp şi cea mai slab valorică din grupul de adversari pe care Pandurii urmează să îi întâlnească în acest al doilea stagiu.

Până la ora redactării articolului, lotul pe care Pustai l-a deplasat pentru a doua oară în Antalya nu a fost anunţat, dar în principiu, „profesorul” va avea la dispoziţie toţi jucătorii prezenţi în primul stagiu, cu excepţia celor trei juniori care au fost lăsaţi acasă. Nu se ştie dacă au fost luaţi în avion şi cei doi fotbalişti veniţi în probe, portarul Gliwa şi mijlocaşul belgian Ojo, dar mai mult ca sigur aceştia se vor afla sub comanda lui Pustai şi în acest cantonament, unde tehnicianul îi va putea vedea la lucru şi cu piciorul la minge. Singurele noutăţi oficiale din lotul pandurilor până acum sunt Dan Nistor, veni sub formă de împrumut până în vară, Cristi Bud şi Doru Bratu. În altă ordine de idei, dacă programul gorjenilor nu va suferi modificări, aceştia vor mai avea de disputat patru jocuri amicale, în afara celui de azi, iar cel mai puternic adversar va fi echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Donetsk.

Politica