vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Minivacanţă pentru elevi şi preşcolari

Elevii şi preşcolarii au intrat în vacanţa intersemestrială şi se vor întoarce la şcoală, după şapte zile de recreere, luni, 10 februarie 2014. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă, cea de primăvară, este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie, după care elevii vor reveni în bănci imediat după Paştele Ortodox, pe 23 aprilie. În acest an, până la data de 23 mai se vor desfăşura şi examenele de evaluare naţională,  pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. După aproape două luni de studii şi teze, vineri, 20 iunie se va încheia cel de-al doilea semestru, iar elevii vor intra în vacanţa de vară, până pe 14 septembrie.

Aproximativ 97.000 de şcolari şi preşcolari doljeni se vor întoarce luni, 10 februarie, la şcoală

Elevii se vor putea bucura de şapte zile de vacanţă, după care ei se vor întoarce la cursuri în 10 februarie, când va începe cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2013-2014.  Potrivit ISJ Dolj, peste 97.000 de elevi şi preşcolari se vor întoarce la şcoală, respectiv grădiniţă începând de luni, 10 februarie. Tezele din al doilea semestru vor fi date până la data de 23 mai.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este  dedicată activităţilor extracurriculare

Potrivit ordinului de ministru, săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. La finele celui de-al doilea semestru, pe elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu îi vor aştepta examenele de finalizare a studiilor: evaluarea naţională, respectiv bacalaureatul.

Anul şcolar 2013-2014 însumează 36 de săptămâni de cursuri

Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Clasele terminale din învăţământul liceal vor avea doar 33 de săptămâni, iar  clasa a VIII-a va avea  35 de săptămâni. Elevii vor avea trei zile libere în plus faţă de cât au avut în anul şcolar 2012-2013. Astfel, profesorii şi elevii vor avea liber pe toată perioada sărbătorilor pascale, inclusiv marţi, 22 aprilie 2014.Pentru elevii de clasa a XII-a şi cei din clasa a XIII-a, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, patru săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 30 mai 2014.

Elevii de clasa a VIII-a vor avea  36 de săptămâni de cursuri, iar dintre acestea o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014.Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, adică 181 de zile.

Structura semestrului al II-lea
Cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014
Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 – marţi, 22 aprilie 2014
Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014
Vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014

Situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată şi în primele două  săptămâni din semestrul al II-lea, iar vacanţa şi structura anului şcolar nu vor fi afectate de zilele libere, după cum precizează ISJ Dolj. 

Politica