vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Iar(na) COD, iar(na) vacanţă!

În intervalul menţionat, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada.
Arată avertizarea ANM

Pe de altă parte “viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60…70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70…80 km/h. Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei.” În aceste zone avertizarea este de COD PORTOCALIU

În urma avertizării meteorologilor, Inspectoratul Şcolar a luat din nou decizia de a suspenda cursurile în şcoli.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Având în vedere prognoza meteo referitoare la judeţul Dolj unde este anunţat cod galben de viscol şi ninsori conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, de comun acord cu Instituţia Prefectului, a luat decizia de a suspenda cursurile pentru ziua de miercuri, 29.01.2014 în toate unităţile de învăţământ din municipiul Craiova şi judeţ. În cursul zilei de mâine (nr. azi), în funcţie de evoluţia şi condiţiile meteo, se va decide cu privire la zilele următoare. Totodată, conducerile tuturor unităţilor şcolare au obligaţia de a ţine permanent legătura cu inspectorii şcolari de sector şi a informa, în timp util, referitor la eventualele probleme care pot apărea.
ISJ Dolj

Între timp, la Craiova, comandamentul de deszăpezire şi-a continuat  activitatea, la nivelul întregului oraş, după cum au anunţat reprezentanţii primăriei într-un comunicat de presă.

În intervalul 27.01.2014, ora 09:00 – 27.01.2014, ora 19:00, au intervenit la nivelul întregului municipiu 72 de utilaje şi s-au utilizat 70 de tone de material antiderapant şi 6 tone de clorură de calciu. În acest interval, la activitatea de deszăpezire au fost angrenate 108 de persoane din cadrul S.C. Salubritate Craiova S.R.L., R.A.A.D.P.F.L. Craiova, R.A.T. Craiova, C.A.O. Craiova şi S.C. Termo Craiova S.R.L. În intervalul menţionat au fost încărcate şi transportate, la cele două puncte de descărcare autorizate din vecinătatea rampei ecologice de la Mofleni, 1.920 tone de zăpadă. În intervalul 27.01.2014, ora 19:00 – 28.01.2014, ora 07:00, au intervenit la nivelul întregului municipiu 38 de utilaje şi s-au utilizat 60 de tone de material antiderapant şi 3 tone de clorură de calciu. În acest interval, la activitatea de deszăpezire au fost angrenate 42 de persoane din cadrul S.C. Salubritate Craiova S.R.L., R.A.A.D.P.F.L. Craiova, R.A.T. Craiova, C.A.O. Craiova şi S.C. Termo Craiova S.R.L. În intervalul menţionat au fost încărcate şi transportate, la cele două puncte de descărcare autorizate din vecinătatea rampei ecologice de la Mofleni, 1.480 tone de zăpadă.
Se arată în comunicat

Oameni duŞi la căldură

Acelaşi document arată că, “funcţionarii din cadrul Direcţiei Administraţie Publică şi Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Craiova au sprijinit, în intervalul 27.01.2014, ora 07:00 – 28.01.2014, ora 07:00, 22 persoane fără adăpost. Şase persoane au fost cazate la centrul social „Sfântul Vasile” pentru persoane fără adăpost, situat în str. Râului nr. 42 B, iar alte 16 persoane au fost cazate la Căminul pentru persoane vârstnice Craiova.”
Şi poliţiştii au continuat activităţile de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate.
Potrivit IPJ Dolj, în ultimele zile, au fost identificate şi conduse la centre specializate, 11 persoane care aveau nevoie de ajutor, 9 dintre acestea locuind pe străzile municipiului Craiova şi care se adaposteau de frig în pieţe.

Marţi dimineaţa, politiştii Secţiei 5 Craiova au identificat alte cinci  persoane fără adăpost care au fost internate într-un centru social din Craiova, în vederea asigurării condiţiilor optime de supravieţuire, mai ales în această perioadă în care temperaturile scad sub zero grade pe timpul nopţii. Printre acestea se regăsesc şi B.DRAGOS, 26 de ani, din Craiova, P.PETRA, 64 de ani, din Piatra Olt şi S.ION, 45 de ani, din localitatea Almaj, Dolj. Reamintim faptul că poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 1 Craiova au găsit-o,în localitatea Işalniţa, pe V.MARIA, 78 de ani, fără nicio sursă de încălzire, aceasta fiind transportată şi cazată la fosta Şcoală Generală din comună unde există condiţii optime pentru a locui.  În aceeaşi zi, poliţiştii s-au deplasat, în comuna Almăj, a fost verificat C.AURELIAN, 56 ani, care a fost găsit în locuinţa sa, căzut lângă pat în stare de inconştienţă, fără să aibă în locuinţă vreo sursă de încălzire. Poliţiştii au solicitat un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă care a  sosit şi l-a transportat pe bărbat la Spitalul Clinic Nr. 1 Craiova în vederea acordării de îngrijiri medicale stabilindu-i-se diagnosticul şoc hipotermic. Poliţiştii Secţiei 5 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în zona Pieţei Orizont din cartierul Craioviţa Nouă, se află trei bărbaţi care fac parte din categoria celor fără adăpost şi suferă vizibil de frig. Au fost identificaţi G.DANIEL, 47 ani, din comuna Urzicuţa, Dolj, P.SANDI, 55 de ani, din Craiova, S.SMARANDU, 60 ani, din comuna Ghindeni, Dolj, iar cu sprijinul Serviciului de Ambulanţă Dolj au fost preluaţi cei în cauză şi transportaţi la Centrul de Urgenţă pentru persoane fără adăpost din Craiova. Poliţiştii l-au identificat şi pe P.MARIAN, 43 de ani, din Craiova care se află în evidenţe cu afecţiuni pulmonare, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Leamna pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
IPJ DOLJ


––––––––––

ATENŢIE ŞOFERI!

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj atenţioneză şoferii că vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada, iar scăderea temperaturilor la minus 15-16 grade, va favoriza apariţia pe partea carosabilă a unui strat considerabil de zăpadă dar şi formarea poleiului. Pentru o călătorie în siguranţă poliţişti recomandă conducătorilor auto să aibă în vedere următoarele:
– Informarea asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
– Evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
– Echiparea autoturismului cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
– Asigurarea unei rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.
– Utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
– Păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

––––––––––

ABA JIU- Fenomenele de iarnă s-au instalat pe râurile din bazinul hidrografic Jiu

Cantităţile maxime de precipitaţii şi grosimea maximă a stratului de zăpadă înregistrate în interval în bazinul hidrografic Jiu:
– la S. H. Petroşani: strat de zăpadă 42 cm la  Rostovanu, Buta;
– la S.G.A Gorj: 0.5 l/mp la Bustuchin şi Pojaru, strat de zăpadă 45 cm la Sadu;
– la: S.G.A. Mehedinţi: 0.5 l/mp la Tarnita, strat de zăpadă 39 cm la Strehaia;
– la S.G.A. Dolj: strat de zăpadă  49 cm la Albeşti.

Debitele şi nivelurile pe râul Jiu au fost staţionare şi în scădere în bazinul superior şi inferior şi uşor variabile în rest, situându-se sub COTELE  DE APĂRARE.           
Debitele şi nivelurile pe afluenţi şi râurile interioare  au fost în general staţionare şi în scădere în  bazinul superior şi vestul bazinului mijlociu şi uşor variabile în restul bazinului aflat în administrare, situându-se sub COTELE  DE APĂRARE.     
Fenomenele de iarna pe râuri (ace de gheaţă, gheaţă la mal, pod de gheaţă) au fost în extindere şi intensificare datorită valorilor temice negative înregistrate în interval.

Conform prognozei elaborate de Compartimentul Prognoze Bazinale al A.B.A. Jiu,  precum şi de INHGA– CNPH, în următorul interval nivelurile şi debitele vor fi în general staţionare şi uşor variabile. Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE. Formaţiunile de gheaţă pe râuri (ace de gheaţă, gheaţă la mal, pod de gheaţă) existente; vor fi în extindere şi intensificare, în evoluţia lor putând determina creşteri artificiale de niveluri pe unele sectoare de râu.
Director A.B.A Jiu, Marin Talău

Lucrările hidrotehnice cu rol de apărare aflate în administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj sunt în stare bună de funcţionare şi corespund scopului pentru care au fost executate. Starea tehnică a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare aflate în administrarea A.B.A. Jiu  este monitorizată în permanenţă, asigurându-se exploatarea acestora la parametrii optimi şi în deplină siguranţă.Acumulările aflate în administrarea A.B.A Jiu  funcţionează  conform Regulamentelor de exploatare.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, debitul la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş în intervalul 27.01.2014 – 28.01.2014 a fost în creştere la valoarea de 5000 mc/s, conform diagnozei şi prognozei INHGA-CNPB, situându-se peste media multianuală a lunii ianuarie (4950 mc/s). Pe sectorul aflat în administrarea A.B.A Jiu, aval Porţile de Fier, debitul Dunării la staţiile hidrometrice Gruia şi Calafat a fost în creştere.

Conform prognozei Sistemului Hidro Energetic Naţional Porţile de Fier, debitul afluent prognozat în secţiunea Baziaş pentru intervalul 27.01.2014 – 28.01.2014, ora 07.00 =  4980 mc/s.
Debite instantanee la ora 06.00:
Debitul defluent la PF1 =  3067 mc/s.
Debitul defluent la PF2 =  4997 mc/s.
În următorul interval debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), conform prognozei INHGA va fi staţionar la valoarea de 5000 mc/s.
Pentru intervalul 30.01.2014 – 03.02.2014 conform prognozei elaborate de INHGA -CNPB, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în prima zi la valoarea 5000 mc/s, apoi în scădere la valoarea de 4600 mc/s în ultima zi a intervalului de prognoză, situându-se sub media multianuală a lunii ianuarie (4950 mc/s).
 

Politica