joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

STOP ŞPĂGII!

După scandalul din învăţământ în care a  fost implicată o învăţătoare din Bucureşti, care impunea părinţilor să ofere anumite cadouri, acum, cadrele didactice suflă şi în iaurt înainte de a mai cere ceva elevilor. Potrivit ISJ Dolj, ieri a avut loc o şedinţă, care a reunit toţi managerii unităţilor de învăţământ din judeţ. Inspectorul şcolar general al ISJ Dolj, Georgică Bercea a solicitat directorilor convocarea de urgenţă a unor şedinţe de consiliu profesoral. Aceştia  trebuie să le aducă la cunoştinţă tuturor dascălilor, modalităţile şi condiţiile în care şcolile pot fi sprijinite de părinţi, din punct de vedere financiar. Totodată, Bercea a transmis directorilor să interzică implicarea cadrelor didactice în strângerea oricărui tip de fonduri, dar şi în distribuţia auxiliarelor didactice. Altfel spus, profesorii nu vor mai avea voie să le pretindă elevilor anumite cărţi şi culegeri după care să înveţe. Aceştia vor trebui să se folosească doar de manualele şcolare obligatorii.

Astăzi ( n.r.-ieri) inspectorul şcolar general, Georgică Bercea s-a întâlnit cu toţi directorii din judeţul Dolj şi le-a cerut acestora să organizeze, de urgenţă, o şedinţă de consiliu profesoral, pentru a se preciza clar care sunt condiţiile pentru ca şcolile să poată fi sprijinite financiar de părinţii elevilor. De asemenea, Georgică Bercea le-a adus la cunoştinţă directorilor că este interzisă implicarea cadrelor didactice în strângerea oricărui tip de fonduri, fie că vorbim de fondul clasei sau de fondul şcolii, precum şi distribuirea auxiliarelor didactice.
Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj

Comunicarea şi transparenţa publică, esenţiale în învăţământ

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, Bercea a pus accentul pe comunicare şi transparenţă publică şi decizională. Conform inspectorul şcolar general, “toate deciziile privind sprijinirea unităţii şcolare respective aparţine părinţilor sau asociaţiilor părinţi şi nicidecum cadrelor didactice’’.

Nicio reclamaţie la Dolj

Purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj, Mihăiţă Stoica ne-a declarat că până în prezent nu a fost sesizată niciun fel de reclamaţie în ceea ce priveşte corupţia în şcoli, la nivelul judeţului Dolj.

Până în acest moment nu s-au înregistrat astfel de incidente neplăcute la şcolile din judeţul nostru. Sper ca această întâmplare să nu se repete la noi în judeţ, iar cadrele didactice să dea dovadă de responsabilitate.
A menţionat Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj

Părinţii nu reclamă cazuri similare celui din Bucureşti

Nici părinţii elevilor craioveni nu se plâng de faptul că ar fi supuşi de către cadrele didactice la anumite cheltuieli ,, la negru’’. Majoritatea celor intervievaţi au spus că sumele strânse pentru fondul clasei şi cel al şcolii sunt folosite pentru îmbunătăţirea unităţilor de învăţământ şi nicidecum pentru alte lucruri necesare cadrelor didactice.

Nu ni s-au cerut bani pentru cadouri sau alte lucruri de acest gen. Noi ne achităm obligaţiile şi anume fondul clasei şi fondul şcolii. Mai este nevoie de un scaun de o perdea, acum asta este. Ce putem să facem? Dacă statul nu asigură copiilor noştri toate condiţiile necesare desfăşurării cursurilor, este nevoie ca noi să ne luptăm pentru bunăstarea lor.
A relatat mama unei eleve de clasa a III-a

Niciodată nu ni s-au cerut bani. Nici nu se pune problema de impunerea anumitor lucruri. Totul se hotărăşte de către părinţi. Este altceva că noi ne dorim să oferim o mică atenţie doamnei învăţătoare, dar nu ne impune nimeni acest lucru.
A spus mama unui elev în clasa a IV-a

Fondul clasei-ilegal dacă este gestionat de şcoală

Fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director, după cum a declarat şi Ministrul Învăţământului, Remus Pricopie. Pricopie a mai spus că el, în calitate de părinte, nu a contribuit cu bani la şcoală, dar au fost organizate activităţi cum ar fi curăţenia în clasă, iniţiate şi gestionate financiar de părinţi. Ministrul Educaţiei a adăugat că fondul clasei cerut şi gestionat de reprezentanţi ai şcolii poate avea chiar şi încadrare penală.

Codul de Etică, finalizat până în vară

Codul de Etică pentru sistemul de învăţământ preuniversitar va fi finalizat până la sfârşitul anului şcolar, 15 iunie, după cum a declarat marţi, 14 ianuarie, Gabriel Ispas, secretarul general adjunct al Ministerului Educaţiei Naţionale şi preşedintele Comisiei pentru prevenirea corupţiei în învăţământul preuniversitar.

După Strategia anticorupţie vom merge mai departe cu Codul Etic şi după ce vom avea feedback-ul din partea actorilor din educaţie. Am declanşat o cruciadă împotriva corupţiei din sistem. Până la sfârşitul anului şcolar, pe data de 15 iunie, să avem finalizată toată procedura. Acesta va putea fi valabil în învăţământul preuniversitar românesc 20-30 de ani. De la începutul anului avem opt sesizări privind nereguli.
A spus Ispas

Codul va stipula că persoana care a fost sancţionată nu va mai putea “niciodată” să mai facă parte din corpul profesoral. Ispas a mai spus că în ultimele şase luni, la linia de telefon TELVERDE pentru reclamarea actelor de încălcare a eticii în educaţie, au fost înregistrate 299 de sesizări, însă nu toate s-au confirmat.
Cadrele didactice care vor încălca unele prevederi ale codului, în funcţie de gravitatea situaţiei nu vor mai putea promova în sistem.

Cauze care au dus la situaţia creată în învăţământ

Înscrierea la grădiniţă şi la clasa pregătitoare, constituirea claselor la început de an, transferul elevilor şi programul ,,Şcoala după şcoală’’ reprezintă activităţi care favorizează corupţia în unităţile de învăţământ,  după cum afirmă inspectorul şcolar general, Constantin Trăistaru.  Trăistaru le-a prezentat marţi, 14 ianuarie, în cadrul unei şedinţe, directorilor unităţilor de învăţământ din Capitală o listă cu activităţi care favorizează apariţia faptelor de corupţie în şcoli. El a mai menţionat în context meditaţiile particulare cu elevii de la clasă, constituirea fondului comitetului de părinţi şi organizarea opţionalelor, dar şi procurarea materialelor auxiliare.

Concursurile cu plată, organizarea banchetelor de la sfârşit de an şcolar şi semestru, examenele naţionale, definitivatul şi titularizarea reprezintă alte activităţi care favorizează creşterea vulnerabilităţii faptelor de corupţie în şcoli.
A declarat inspectorul general

Şpaga, «pionul» pentru a fi oprite protestele din învăţământ?

Scandalul legat de şpaga din şcoli vine în contextul în care, la finele anului trecut, sindicaliştii din învăţământ anunţau posibile proteste de amploare în 2014. Din acest motiv, unele voci spun că poate fi considerat un “pion” pentru oprirea, cel puţin temporară, a grevelor. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, filiala Dolj, Constantin Rada, a declarat la finalul anului 2013, în contextul unui bilanţ prezentat:

FSLI a organizat un miting în care am dus peste 10.000 de oameni în Bucureşti. Asta dovedeşte că nemulţumirile sunt ale lor, ale oamenilor, nu ale liderilor. De asemenea, ne planificasem ca pe 9 decembrie ( n.r.-anul trecut), când urmau să înceapă discuţiile pe buget, să intrăm într-o grevă generală. Din păcate, bugetul s-a votat cu maximă rapiditate, în câteva ore şi din acest motiv am suspendat greva. Practic, am solicitat Guvernului o nouă lege a salarizării. De asemenea, ne dorim ca anul 2014-2015 să ne găsească cu o lege a educaţiei nouă şi cu un statut al personalului didactic.
 

Politica