joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Palatul Regal, deschis vizitelor

În acest sfârşit de săptămână curioşii pot face vizite ghidate în Corpul Central al Palatului Regal. Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul în acest week-end la o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice recent restaurate din Corpul Central al muzeului (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor).

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, participarea se face numai pe bază de înscriere individuală prealabilă, în limita locurilor disponibile, prin e-mail la programă[email protected] sau prin telefon la 021.314.81.19.

– Vizitele au loc astfel: sâmbătă, 18 ianuarie, de la orele 11.30 şi 14.00; duminică, 19 ianuarie, de la orele 11.30, 14.00 şi 16.30.
– Înscrierile se fac în perioada luni, 13 ianuarie — vineri, 17 ianuarie, între orele 10.00-16.00.
– Vizita va dura aproximativ o oră, iar cei care vor să o facă vor trebui să plătească 20 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu acest prilej poate fi vizitată şi expoziţia Fragmente de memorie — Portrete Regale. Palatul Regal, care îşi propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) şi a Palatului Regal (în anexa Sufrageriei Regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale şi obiecte dispărute, ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supravieţuitori ai unor vremuri apuse.
Muzeul Naţional de Artă al României

Corpul Central al Muzeului Naţional de Artă al României se poate vizita în al treilea week-end al fiecărei luni.

Politica