marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fost ministru al Agriculturii, urmărit penal

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia. Acesta este acuzat că, în calitate de director al Staţiunii de  Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, a contribuit la vânzarea ilegală a unor immobile din patrimoniul statului.

FUIA STELIAN, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea (la data faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, STATE ALEXANDRINA şi STATE DANIEL, soră, respectiv cumnat ai primului menţionat, asociaţi la SC PROCERA AGROCHEMICALS, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice (S.C.D.P.A.M.) Fundulea, a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin licitaţie organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiţi societăţii la care asociată era sora învinuitului Fuia Stelian. Concret, învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deşi cunoştea că împotriva instituţiei publice pe care o conducea s-a declanşat, ca urmare a unei sentinţe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituţia le deţinea în calitate de concesionar, nu a formulat contestaţie la executare (conform Codului de procedură civilă) şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.
DNA

Prin acţiunea sa, Fuia şi-ar fi favorizat sora şi cumnatul, mai spun procurorii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, iniţial, Staţiunea de cercetare Fundulea o avusese faţă de Staţiunea Didactică Belciugatele. După încuviinţarea executării silite, cu acordul Staţiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanţă, de către SC PROCERA AGROCHEMICALS. Avantajele patrimoniale obţinute de SC PROCERA AGROCHEMICALS, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiţilor State Alexandrina şi State Daniel (soră şi cumnat ai lui Fuia Stelian), asociaţi la SC PROCERA AGROCHEMICALS. Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut şi au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus.
DNA

Învinuiţilor le-au fost deja prezentate acuzaţiile.

Politica