vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Viitorul sună interesant la Cârcea

Deşi reprezintă una dintre formaţiile cu şanse reale la un loc în play-off, Viitorul Cârcea nu va face o dramă dintr-o eventuală ratare a zborului către ultima fază din cadrul Ligii a IV-a doljene.  La un punct în spatele Progresului Segarcea, ocupanta locului patru, cârcenii au uimit plăcut în această primă parte a sezonului, ieşind biruitoare chiar şi din duelul cu liderul Calafat, pe lângă restul rezultatelor pozitive. Însă, obiectivul la Cârcea nu este unul măreţ. Pentru acest sezon, un loc în primele şase echipe este satisfăcător, iar play-off-ul ar veni ca un bonus pentru gruparea din Cârcea. Gândurile cu adevărat îndrăzneţe vor străbate minţile cârcenilor abia din sezonul viitor. La sfârşitul verii se preconizează că noua bază sportivă va fi funcţională şi inaugurată de zilele comunei.

Din toamnă, Cârcea are stadion de Liga a III-a

Astfel, echipa din Cârcea va deţine condiţiile propice unei prezenţe în Liga a III-a, însă totul va depinde de puterea echipei de a realiza acest lucru şi pe plan sportiv.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Într-adevăr, obiectivul la Cârcea este poziţionarea în primii şase, dar la ultima discuţie cu staff-ul tehnic, am hotărât că putem prinde play-off-ul şi ar fi păcat să îl ratăm. Lotul este bun, iar dacă o să înregistrăm achiziţii, vor veni cel mult doi jucători, un atacant şi un portar. La pregătire îi vom da drumul pe 29 ianuarie, după ce efectuăm vizita medicală, iar cu situaţia financiară, totul este la zi. În general noi efectuăm două şedinţe de pregătire pe săptămână şi un amical la sfârşitul săptămânii. Anul acesta nu se pune problema de promovare, dar în viitorul apropiat cu siguranţă vom încerca să atingem şi acest ţel, pentru că domnul Primar îşi doreşte, mai ales că începând cu toamna lui 2014 vom avea la dispoziţie un stadion foarte cochet. Cu actualul lot şi două trei plombe rezolvate, aducând jucători cu experienţă vom putea trage în sezonul viitor la câştigarea campionatului şi de asemenea a barajului. Grupul pe care îl avem în acest moment, noi l-am format în timp, cu jucători tineri, care să îşi contureze relaţii de joc bune pentru ca atunci când ni se va cere să promovăm să avem şanse concrete, nu doar vorbe.
A declarat, pentru „Ediţie Specială”, Gică Barbu, antrenorul principal al Viitorului Cârcea

Nu există probleme financiare, toate salariile sunt la zi

 Tandemul format la Cârcea este unul unit, iar conducerea administrativă împreună cu cea tehnică formează un singur organism, care alături de jucători, duce „greul” formaţiei din Cârcea, analizând oportunităţile fiecărui sezon cu picioarele pe pământ.

Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute în toamnă, ne aflăm în grafic. La începutul campionatului ne-am propus drept obiectiv clasarea în primele şase formaţii şi vrem să realizăm ceea ce ne-am propus. Desigur, dacă se va ivi ocazia să prindem play-off-ul cu atât mai bine, dar pentru acest sezon nu ne dorim mai mult. Jucătorii au salarii şi sunt plătiţi la zi, staff-ul tehnic la fel, trăim din sponsorizări şi banii alocaţi de primărie echipei. Nu ne plâgem din punctul de vedere al situaţiei financiare, putem spune că suntem ok. Ne înţelegem foarte bine între noi, mă refer la cei din conducerea administrativă şi tehnică, şi când luăm o decizie, o facem de comun acord. Pregătirea de iarnă o să o realizăm pe plan local, cu toate condiţiile pe care le avem. Avem şi o sală de forţă în care jucătorii îşi pot dezvolta calităţile fizice, şi eu cred că o se ne realizăm obiectivul. În proporţie de 90 la sută ne vom baza pe acelaşi lot. Începând cu sezonul viitor, odată cu finalizarea renovării bazei sportive, vom începe să ne gândim la o promovare. Stadionul va fi perfect regulamentar pentru jocurile din Liga a III-a, iar totul va depinde de noi, să reuşim acest lucru şi pe plan sportiv.
A precizat, pentru „Ediţie Specială”, Chirea Ionel, delegatul formaţiei din Cârcea, „mâna dreaptă” a preşedintelui Vlăduţ Mihai

Politica