marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Jaf ca-n codru în pădurile mehedinţene

Cine vrea să vadă cum arată o pădure aproape rasă de pe suprafaţa pământului poate merge în comuna Devesel judeţul Mehedinţi . Jaful din pădurea de salcâm de aici se vede cu ochiul liber de la şoseaua  principală.. O altă pădure  de salcâm la fel de decimată este cea din comuna Livezile zona Şelari.  

Pădurile din judeţul Mehedinţi fie în proprietate a statului, fie în proprietate privată au  început să fie făcute praf de către hoţi. În faţa avalanşelor de reclamaţii de furturi de lemne poliţiştii şi jandarmii se apără susţinând că în atribuţiunile lor nu intră paza pădurilor private. Poliţia şi Jandarmeria fac doar patrulări şi dacă eventual le cade în plasă un hoţ de lemne îl înhaţă. Dacă nu, nu….Legea silvică e ambiguă şi nu îi obligă pe proprietari să aibă un contract de pază pentru pădurea lor….Iar  de acest vid legislativ dacă se poate spune aşa profită mulţi. De fapt profită hoţii.  Pădurea de salcâm de la Devesel e aproape rasă de pe suprafaţa pământului. Jaful se vede cu ochiul liber de la şoseaua principală . Un alt  exemplu similar este pădurea de salcâm de la Livezile din zona Şelari unde  sute de copaci au dispărut dintr-o dată ca prin minune Dumnezeiască.

Domnule dacă ar veni cineva să vadă jaful din pădure s-ar lua cu mâinile de cap. Acea pădure de salcâm de la Livezile din zona Şelari e făcută praf. S-a furat pe rupte şi nu s-a descoperit până acum niciun hoţ. E ceva de pomina lumii !
Ne-a declarat supărat Doru  Popescu, un localnic  din comuna Livezile judeţul Mehedinţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţia prinde pe cine poate…

În data de 03.01.2014, ora 18.00, poliţiştii Postului de Poliţie Şimian în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza comunei Şimian, judeţul Mehedinţi, în localitatea Valea Copcii, l-au depistat pe A.I., de 57 ani şi M.A., de 25 ani, ambii din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, în timp ce transportau cu două vehicule cu tracţiune animală, material lemnos de esenţă salcâm şi dud, fără marcă silvică şi fără a deţine documente de însoţire a materialului lemnos. Faţă de cei doi a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 171/2010, cu amendă, materialul lemnos fiind ridicat şi depus la Ocolul Silvic Şimian, în vederea continuării cercetărilor, Poliţiştii oraşului Strehaia au depistat pe raza comunei Stîngăceaua, judeţul Mehedinţi, pe R.I., de 63 ani şi R.Z., de 33 ani, ambii din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, în timp ce transportau cu o autoutilitară, cantitatea de 3,8 m.c. material lemnos esenţă gorun fără aviz de însoţire.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că materialul lemnos a fost cumpărat de la D.A., de 76 ani, din comuna Stîngăceaua, fără documente legale. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar persoanele menţionate mai sus au fost sancţionate contravenţional cu amendă, conform Legii 171/2010.Poliţiştii oraşului Strehaia au depistat pe raza comunei Voloiac, pe I.B., de 30 ani, din comuna Voloiac, care transporta cu un vehicul cu tracţiune animală cantitatea de 1 m.c. material lemons de diferite esenţe, fără  a avea documente de provenienţă. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi s-a luat măsura sancţionării faţă de căruţaş cu amendă conform Legii 171/2010.A fost depistat pe raza comunei Corcova, T.D., de 19 ani şi D.A., de 19 ani, ambii din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, în timp ce transportau cu un vehicul cu tracţiune animală cantitatea de 1 m.c. material lemnos de esenţă gârniţă şi qercinee, fără aviz de însoţire sau marcă silvică.Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar persoanele menţionate mai sus a fost sancţionate contravenţional cu amendă, conform art.19, alin.1, lit.b din Legea 171/2010.

Şi cu 0,5 metri cubi de lemne furaţi nu scapi

În data de 05.01.2014, ora 12.55, Poliţia oraşului Strehaia a fost sesizată prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 de către S.G., de 34 ani, din comuna Bîcleş, judeţul Mehedinţi, despre faptul că D.G., de 54 ani, din aceeaşi localitate sustrage material lemnos. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Strehaia, care l-au depistat pe D.G. în timp ce transporta cu un vehicul cu tracţiune animală cantitatea de 0,5 m.c. material lemnos de esenţă salcâm, fără avizul de însoţire sau marcă silvică.Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar faţă de D.G. s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, conform art.19, alin.1, lit.b din Legea 171/2010.

Politica