vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Polițiștii SICE au confiscat 11 tone de fier vechi

În timp ce acționau pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Olt au confiscat, marți după-amiază, cu sprijinul polițiștilor slătineni și cei din Perieți, 11 tone de fier vechi după ce au descoperit că marfa era transportată ilegal.

Deșeurile au fost descoperite în timp ce erau transportate, în zona localității Valea Mare, de un bărbat, de 34 de ani, din județul Dâmbovița, administrator al unei societăți comerciale, scrie olt-alert.ro

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul a efectuat transportul fără a deține asupra sa documente de proveniență a deșeurilor, încălcând prevederile legislației în vigoare”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au sancționat contravențional administratorul firmei cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

În plus, toată cantitatea de 11 tone de deșeuri, în valoare de aproximativ 11.000 de lei, a fost confiscată.

sursa foto olt-alert.ro

Politica