vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSM a închis procedura de numire a Adinei Florea la Secția specială

Plenul CSM a luat act de retragerea candidaturii Adinei Florea de la selecția pentru ocuparea funcției de șef al Secției de anchetare a magistraților, relatează Mediafax.

Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”, se arată în minuta Consiliului Superior al Magistraturii.

În data de 5 decembrie, Florea a depus o cerere la CSM, de retragere a candidaturii din procedura de numire în funcția de șef al Secției speciale de anchetare a magistraților.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De altfel, plenul CSM a avut, de 7 ori pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru șefia SIIJ (câștigat de Adina Florea), însă fără succes.

O parte dintre membrii CSM au boicotat plenul prin absența lor, care a dus la neîntrunirea cvorumului, iar în alte ședințe s-a produs un blocaj deoarece a fost număr egal de voturi pentru ambele opțiuni – „împotrivă” și „pentru”.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a anunțat că, în cazul în care pe ordinea de zi a unui plen la care va participa va fi inclusă numirea Adinei Florea, acesta va vota „împotrivă”.

Politica