sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Iohannis i-a avertizat pe liberali să nu se culce pe o ureche după preluarea puterii

În prima ședință a PNL după alegeri la care participă, președintele Klaus Iohannis i-a avertizat pe liberali să nu se culce pe o ureche după preluarea puterii și să subestimeze PSD care va pândi orice greșeală și va ataca, au declarat pentru HotNews.ro surse participante la discuții. 

De asemenea, președintele s-a arătat nemulțumit că liberalii nu au marșat pe ideea înlocuirii președinților Camerei Deputaților și Senatului, au precizat aceleași surse.

La începutul ședinței, președintele Klaus Iohannis le-a transmis luni liberalilor, în ședința Biroului Politic Național la care participă, că ”autosuficiența” după victoria în alegerile din acest an ar fi cea mai mare greșeală pentru partid, menționând că PSD nu a fost înlăturat total de la putere în condițiile în care are un număr mare de parlamentari, de primari și consilieri locali. Iohannis a mai spus că partidul trebuie să se pregătească pentru runda de alegeri de anul viitor.

În privința priorităților guvernului, președintele a precizat că bugetul de stat pe 2020 trebuie rezolvat urgent.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Iohannis a insistat că PSD trebuie înlăturat total de la putere și în teritoriu: ”Avem în continuare alegeri și mă aștept de la PNL și de la noul guvern Orban la o implicare totală astfel încât la sfârșitul lui 2020 să oferim românilor o Românie fără PSD în conducerea statului, a entităților politice. (…) Nu vrem să trimitem pe nimeni altundeva decât îi este locul, dar în conducerea statului nu mai este locul PSD”. Înainte de intrarea la ședința conducerii PNL, Iohannis le-a spus jurnaliștilor că nu va discuta astăzi despre alte chestiuni, însă le-a cerut liberalilor să rezolve în primul rând bugetul de stat pe 2020. ”Toate vor fi rezolvate la momentul oportun, am avut rugămintea să rezolvăm prima dată lucru care este cel mai urgent, bugetul pe 2020. După aceea ne putem gândi și la celelalte chestiuni”, a comentat el, întrebat de jurnaliști în legătură cu legile justiției.

Politica