sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

15 posturi de asistent medical, scoase la concurs în Slatina

Spitalul Județean de Urgență Slatina organizează concurs pentru ocuparea a 15 posturi vacante de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe durată nedeterminată. De asemenea, unitatea spitalicească a mai scos la concurs trei posturi de funcționar debutant și un post de curier.
Este vorba de opt posturi de asistent medical debutant și de șapte posturi de asistent medical principal, scrie olt-alert.ro

Depunerea dosarelor de înscriere la concurs se poate face în termen de 10 zile de la publicarea anunțului, dar nu mai târziu de 3 decembrie 2019, ora 16.00, selecția acestora urmând să aibă loc în 4 și 5 decembrie.

Prima probă, cea scrisă, va avea loc în 12 decembrie, iar interviul va putea fi susținut în termen de patru zile lucrătoare după prima probă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Iată posturile vacante, pe secții:

1 post vacant de asistent medical principal, specialitatea medicină generală, nivel studii postliceale (PL) la Secția Medicină Internă;
1 post vacant de asistent medical principal, specialitatea medicina generală, nivel studii PL la Secția Ortopedie și Traumatologie;
1 post vacant de asistent medical principal, specialitatea medicină generală, nivel studii S la Secția A.T.I.;
1 post vacant de asistent medical principal, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Secția Cardiologie;
2 posturi vacante de asistent medical principal, specialitatea medicină generală, nivel studii PL ia Secția Pediatrie,
1 post vacant de asistent medical principal, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Cabinetul Pediatrie din Ambulatoriul Integrat al Spitalului;
1 post vacant de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Secția Oncologie Medicală;
1 post vacant de asistent medical debutant, specialitatea medicină generala, nivel studii PL la Secția Cardiologie;
1 post vacant asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Secția Ortopedie și Traumatologie;
1 post vacant de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Compartiment Chirurgie Plastică- Microchirurgie Reconstructivă;
1 post vacant de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, nivel studii S, la Secția Obstetrică Ginecologie I;
1 post vacant de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Secția Pediatrie;
1 post vacant de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Secția Pneumologie Scornicești;
1 post vacant de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, nivel studii PL la Secția Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.
Cei interesați pot obține informații suplimentare de la Serviciul R.U.N.O. din cadrul spitalului, telefon 0349/802.550, persoană de contact Georgiana Enache.
De asemenea, unitatea spitalicească a mai scos la concurs trei posturi de funcționar debutant și un post de curier, toate pe durată nedeterminată.

Proba scrisă este programată pentru datat de 27 noiembrie 2019 și va avea loc, începând cu ora 09.00, la Școala Postlieală Sanitară Slatina, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 64A.

Politica