joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliţişti de frontieră care au refuzat şpaga

Dacă trei poliţişti de frontieră din Calafat sunt acuzaţi că protejau o reţea de braconieri, doi colegi de-ai lor din Bechet au refuzat şpaga unor bulgari care voiau să introducă ilegal în ţară alcool şi ţigări.

S-a întâmplat miercuri dimineaţă.

În cauză s-a reţinut faptul că, în ziua de 20.11.2019, în jurul orei 08:30, cei doi cetăţeni bulgari s-au prezentat, cu un autovehicul, în P.T.F. Bechet, cu destinaţia Olanda. La controlul de frontieră s-au descoperit mai multe cartușe cu ţigări şi alcool etilic de 40o şi, pentru a nu fi luate măsurile legale şi a nu fi confiscate bunurile, conducătorul autovehiculului a oferit agenţilor poliţiei de frontieră suma de 150 euro. Aceștia au refuzat categoric oferta și au sesizat D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, care împreună cu procurorul desemnat din cadrul PT Dolj a organizat activitatea de constatare a infracțiunii flagrante”, potrivit Direcţiei Anticorupţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a făcut control, în prezenţa unor reprezentanţi ai Vămii Craiova, iar în autovehiculul utilizat de cetăţenii bulgari s-au descoperit aproape 80 de cartuşe cu ţigări mărci diferite, precum și 18 litri de băuturi alcoolice, care au fost ridicate în vederea confiscării iar autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Bechet.

În urma administrării mijloacelor de probă, față de unul dintre inculpați, procurorul de caz a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore şi urma a fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Politica