joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul de Interne face declarații. Este așteptată desecretizarea dosarului 10 august

UPDATE: Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi, că raportul despre evenimentele din 10 august a fost declasificat şi a fost trimis către DIICOT, pentru a fi folosit în ancheta care are loc în urma plângerilor depuse de persoane implicate.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, susține declarații de presă joi, la ora 11.00. Este de așteptat să anunțe bdesecretizarea dosarului privind intervenția în forță a jandarmeriei pentru reprimarea mitingului din 10 august 2018.

 

Marcel Vela va susține declarațiile de presă la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a anunțat instituția.

 

Dosarul privind intervenția jandarmilor în Piața Victoriei în 10 august 2018 va fi desecretizat în această săptămână, poate chiar miercuri, a anunțat noul ministru de Interne, scrie hotnews.
”Va fi desecretizat în această săptămână. Este posibil în orice moment să-l desecretizăm. Sunt câteva proceduri în care sunt implicate și alte instituții. Dar răspunsul meu de ministru al Afacerilor Interne este <>. Trebuie să comunic și cu aceste instituții pentru a primi un aviz de desecretizare. Veți afla toată derularea evenimentelor, implicarea instituțiilor și tot ceea ce conține respectivul raport”, a spus miercuri ministrul Marcel Vela, la Europa FM.

 

De asemenea, premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seară, la Digi24, că nu știe ce conține dosarul 10 august, dar că va afla joi, când cel mai probabil va fi desecretizat de Ministerul de Interne. El a spus că nu ar vrea ca dosarul 10 august să aibă aceeași soartă ca dosarele Minieriadei și Revoluției.
Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violențele de la mitingul diasporei din 10 august anul trecut. De partea cealaltă, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi.
Până acum au fost audiați peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor. Doar o parte dintre documentele emise de structurile Ministerului de Interne au fost declasificate şi au ajuns la procurori.

Politica