Tineri, voluntari la ISU Gorj

Tineri, voluntari la ISU Gorj

Peste 20 de tineri s-au înscris să participe la ultimul stagiu de pregătire al voluntarilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj. Majoritatea voluntarilor sunt elevi de liceu, care își doresc să urmeze o carieră în domeniul medical sau în domeniul situațiilor de urgență.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj Florin Chisim, de la an la an, numărul de voluntari este tot mai mare: „Acest sistem de voluntariat a devenit foarte iubit și sunt foarte mulți cei care doresc să vină și să facă voluntariat și să însoțească echipajele de intervenție pentru a veni în sprijinul cetățenilor. Poate opta pentru această activitate de voluntariat orice persoană cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani. Aceștia vor putea opta pentru două module de cursuri pentru acordarea ajutorului medical calificat și prin acestea vor învăța deprinderile de acordare a primului ajutor calificat, care îi vor ajuta și cu siguranță sunt situații în care pot fi puse în practică“.

Tot acesta a afirmt că, la aceste programe voluntariate se poate înscrie orice persoană cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani și pot opta pentru orice activitate își doresc. „I-aș putea îndruma pe toți tinerii care au o înclinație către această activitate îi îndrum să vină alături de noi. Marea majoritatea optează pentru acordarea ajutorului medical prin Serviciul SMURD“.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.