marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pițurcă și-a lăudat briliantele: „Vor fi cei mai buni din România!”

Antrenorul Craiovei nu a fost surprins de victoria categorică din meciul cu Dinamo. „Le-am spus jucătorilor că vreau să jucăm de aceeași manieră cu Voluntari și să marcăm 4-5 goluri. Nu a fost noroc, a fost evoluția jucătorilor și s-a văzut pe tabelă”.

Piți îl crește pe Ivan după chipul și asemănarea sa: „Ivan e un jucător care poate deveni foarte important pentru echipa națională. În continuare va juca din ce în ce mai bine și va crește în valoare. Ca vârf, neavând reușite, am avut multe discuții cu el. Îmi zicea: „Nea Piți, vreau pe stânga!” I-am spus: vei juca vârf. Eu am jucat vârf, când va învăța mișcarea veți vedea că va fi cel mai bun vârf din România. I-am transmis că va marca 3 goluri azi. A avut o ocazie mare, nu a fost să fie”. Antrenorul a explicat unde a lucrat cu Mihăilă: „când prelua mingea o făcea în viteză, chiar dacă adversarul era la 10 metri de el. I-am transmis: du-te ca și când ai trage de timp și rupi ritmul când ajungi mai aproape de poartă. Va crește și el foarte mult”.

Pițurcă a justificat și absențele: „Mateiu a fost accidentat, la fel și Kelic. Fortes, Roman nu au prins lotul pentru meciul ăsta”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica