sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eduard Constantinescu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor

Judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au condamnat pe craioveanul Eduard Marian Constantinescu, de 31 de ani, fiul lui Enryko Constantinescu, la 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor. În toamna anului 2016, la clubul Krypton din Craiova, Eduard Constantinescu şi cu un amic au bătut rău doi craioveni, care au ajuns la spital, conform anchetatorilor. Dosarul a fost iniţial înregistrat pentru lovire şi alte violenţe, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj stabilindu-se că este vorba despre tentativă de omor, iar Constantinescu a fost arestat în lipsă, în septembrie anul trecut, apoi dat în urmărire internațională, fiind extrădat din Statele Unite ale Americii în luna februarie a.c., când a ajuns după gratii.

Judecătorii de la Tribnalul Dolj au pronunțat sentința în procesul lui Eduard Constantinescu, fiul lui Enryko Constantinescu, judecat pentru tentativă de omor. “Admite cererea inculpaţilor Constantinescu Eduard Marian şi Ciovică Paul Florin, privind aplicarea procedurii în cazul recunoașterii învinuirii. Condamnă pe inculpatul Constantinescu Eduard Marian, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 150 zile-amendă pentru săvârșirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 61 alin. 2 C.p. inculpatul va executa pedeapsa amenzii penale de 3000 lei (150 zile-amenda x 20 lei). Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 1062/05.04.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr.18722/215/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1161/09.09.2019 a Curţii de Apel Craiova. În baza art. 97 alin 1 C. pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 1062/05.04.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr.18722/215/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1161/09.09.2019 a Curţii de Apel Craiova. În baza art 97 alin 2 C.pen. şi art. 38 alin. 2 C. pen. art 39 alin 1 lit b C. pen. se va contopi pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar, cu pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1062/05.04.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr.18722/215/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1161/09.09.2019 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca inculpatul Constantinescu Eduard Marian să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 9 luni închisoare la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 8 luni ( 2 luni şi 20 de zile ), rezultând pedeapsa de 2 ani 11 luni şi 20 de zile închisoare. În baza art 39 alin 1 lit e C. pen. se va adăuga la pedeapsa de 2 ani 11 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsa amenzii penale de 3000 lei (150 zile-amenda x 20 lei), rezultand în final inculpatul Constantinescu Eduard Marian sa execute pedeapsa de 2 ani 11 luni şi 20 de zile închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 3000 lei (150 zile-amenda x 20 lei). Dispune suspendarea executării pedepsei închisorii, sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani”, se arată în decizia instanţei.

În plus, magistraţii au dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, Eduard Constantinescu să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii “în cadrul Primăriei municipiului Craiova-Regia Autonoma de Transport Craiova, sau în cadrul Primăriei municipiului Craiova-Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova”, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce îl priveşte pe Paul Ciovică, magistraţii au dispus încetarea procesului penal pentru lovire, dar l-au condamnat la o pedeapsă de 150 zile-amendă pentru săvârșirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. „În baza art. 61 alin. 2 C.p. inculpatul va executa pedeapsa amenzii penale de 3000 lei (150 zile-amenda x 20 lei)”, au dispus magistraţii.

Cei doi sunt şi buni de plată. “Ia act de acordul de mediere din data de 18.09.2019, în baza contractului de mediere nr. 11/18.09.2019, încheiat între inculpatul Constantinescu Eduard Marian şi persoana vătămată Păun Cătălin Nicolae, privitor la latura civilă. Ia act de acordul de mediere din data de 18.09.2019, în baza contractului de mediere nr. 12/18.09.2019, încheiat între inculpatul Ciovică Paul Florin şi persoana vatamată Dumitricu Constantin Mădălin, privitor la latura civilă. În baza art. 19 şi 397 Cod procedură penală şi art. 1357 şi următoarele Cod civil. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, cu sediul în Craiova, str. Tabaci nr. 1, judeţul Dolj, şi obligă inculpatul Ciovică Paul Florin către partea civilă menţionată, la plata sumei de 2571,04 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate Dumitricu Constantin Madalin. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 272 Cod procedură penală Obligă pe fiecare din inculpatii Constantinescu Eduard Marian şi Ciovică Paul Florin la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (1000 lei pentru faza de urmărire penală şi 400 lei pentru faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.11.2019”, se mai arată în decizia Tribunalului Dolj.

Bătaie cu pumnii şi sticla de vin

Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au cerut, în luna august a anului trecut, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele craioveanului Eduard Marian Constantinescu, acuzat de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în acelaşi dosar fiind cercetat şi prietenul său Paul Florin Ciovică, împreună cu care a comis faptele. Anchetatorii au reţinut următoarea stare de fapt: „în noaptea de 22/23.10.2016, în jurul orelor 01:55, în timp ce mai multe persoane se aflau în incinta clubului Kripton din Craiova, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul Constantinescu Eduard Marian i-a aplicat persoanei vătămate Cătălin P. lovituri cu o sticlă de vin, în cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul Ciovică Paul Florin i-a aplicat persoanei vătămate Constantin D. lovituri cu pumnii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale. (…) Având în vedere aceste aspecte, rezultate din actele medico-legale, coroborate cu declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor, conform cărora, inculpatul Constantinescu Eduard Marian a lovit persoana vătămată în mod repetat, cu sticla, în cap (de două ori), una dintre lovituri fiind blocată cu mâna de persoana vătămată, iar acţiunea de lovire a acesteia a fost întreruptă de intervenţia altor persoane, în speţă există intenţia de săvârşire a infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei”.

Dosarul penal deschis în urma acestui scandal a fost înregistrat, iniţial, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru lovire şi alte violenţe, de unde a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj la sfârşitul anului 2017. În urma extinderii cercetărilor s-a dispus, pe 3 iulie 2018, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de Eduard Marian Constantinescu din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în infracţiunea de tentativă de omor. Când cei doi craioveni au fost citaţi pentru a fi anunţaţi că au dobândit calitatea de inculpaţi, anchetatorii n-au reuşit să-l găsească pe Constantinescu, motiv pentru care s-a cerut instanței arestarea în lipsă a acestuia. Tribunalul Dolj a admis cererea, iar mandatul de arestare emis în lipsă pe numele lui Eduard Constantinescu a rămas definitiv la Curtea de Apel Craiova pe 15 septembrie 2018, inculpatul fiind dat în urmărire internațională. A fost prins în SUA, de unde a fost extrădat în luna februarie anul acesta, ajungând în arestul IPJ Dolj. Cei doi craioveni au fost trimiși în judecată, Constantinescu în stare de arest preventiv, anchetatorii reținând, în plus, că Eduard Constantinescu este cunoscut pentru „perseverenţa infracţională”, după cum au mai arătat procurorii, fiind cercetat, din anul 2010, în mai multe cauze pentru fapte cu violenţă, contra autorităţii sau la regimul circulaţiei.

Politica