marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Au primit 5, respectiv 6 ani de detenție! Închisoare cu executare pentru polițiștii din Daneți acuzați de luare de mită

Tribunalul Dolj i-a condamnat pe Viorel Minuţă, agent de poliţie în cadrul Secţiei 12 de Poliţie Rurală Daneţi și Aris Constantin Dincă, şeful Postului de Poliţie Daneţi, la 5, respectiv 6 ani de închisoare cu executare. Cei doi au fost acuzați că, împreună cu un tehnician silvic din Daneți, au cerut 10.000 lei de la un bărbat, care i-a denunțat, pentru a nu lua măsurile legale faţă de acesta, în urma instrumentării unui dosar penal privind infracţiuni la regimul silvic. Și ceilalți doi inculpați au fost condamnați, tehnicianul silvic primind închisoare cu executare, iar celălalt bărbat închisoare cu suspendare, însă sentința Tribunalului nu este definitivă.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunțat sentința în procesul în care au fost judecați Viorel Minuţă, agent de poliţie în cadrul Secţiei 12 de Poliţie Rurală Daneţi, Aris Constantin Dincă, şeful Postului de Poliţie Daneţi, dar şi Iulian Cîrjaliu, tehnician silvic, și Tudor Dobrescu pentru luare de mită: „condamnă pe inculpatul Minuță Viorel la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.(…) condamnă pe inculpatul Minuță Viorel la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea complicității la infracţiunea de luare de mită. Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Minuță Viorel prin prezenta sentinţă și aplică acestuia pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. 2.În baza art.48 din Codul Penal raportat la art.289 alin.1 din Codul penal raportat la art.7 lit.c din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpatul Dincă Aris-Constantin la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea complicității la infracţiunea de luare de mită. (…)Condamnă pe inculpatul Dincă Aris-Constantin la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea complicității la infracţiunea de luare de mită. Condamnă pe inculpatul Dincă Aris-Constantin la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Dincă Aris-Constantin prin prezenta sentinţă și aplică acestuia pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. 3.Condamnă pe inculpatul Cîrjaliu Iulian la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Condamnă pe inculpatul Cîrjaliu Iulian la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență. Condamnă pe inculpatul Cîrjaliu Iulian la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea instigării la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Cîrjaliu Iulian prin prezenta sentinţă și aplică acestuia pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare. 4.Condamnă pe inculpatul Dobrescu Tudor la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea complicității la infracţiunea de cumpărare de influență.Condamnă pe inculpatul Dobrescu Tudor la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență. În baza art.38 alin.1 din Codul penal raportat la art.39 alin.1 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Dobrescu Tudor prin prezenta sentinţă și aplică acestuia pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicate inculpatului Dobrescu Tudor, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani”, se arată în hotărârea instanței, care nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, reprezentanții Direcției Generale Anticorupție (DGA) anunțau în luna februarie a anului 2017, faptul că, în urma unei anchete complexe a ofiţerilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a stabilit că, în cursul lunii ianuarie 2017, agentul de poliţie Viorel Minuţă, din cadrul Secţiei 12 de Poliţie Rurală Daneţi, împreună cu un coleg, şeful Postului de Poliţie Daneţi, Aris Constantin Dincă, l-au depistat pe M.C. în timp ce transporta material lemnos fără a deţine documente de provenienţă, ocazie cu care i-au întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, în baza căruia s-a întocmit dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Ulterior, la domiciliul lui M.C. s-au efectuat percheziţii, fiind depistate cantităţi importante de material lemnos. Pentru inventariere, s-a apelat la Iulian Cîrjaliu, tehnician silvic, care a constatat că, din cauza cantităţii mari de material lemnos sustras şi deţinut de M.C., acesta urmează să fie cercetat penal pentru infracţiuni la regimul silvic. Numai că, după finalizarea inventarierii şi deschiderea dosarului penal, Iulian Cîrjaliu l-a abordat pe M.C (denunţător în cauză) şi i-a propus ca, pentru a nu fi tras la răspundere penală, să achite o „cotizaţie”, de fapt o şpagă mascată, în contul Asociaţiei proprietarilor de păduri din Daneţi, în cuantum de 10.000 lei, şi amenzi contravenţionale de 6.000 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot Cîrjaliu a negociat şi cu cei doi poliţişti modificarea prejudiciului creat de doljean, care este şi recidivist, astfel încât să fie coborât sub limita infracţiunii şi acesta să scape de răspunderea penală, sens în care dosarul penal urma să fie înaintat parchetului competent cu propunere de clasare, iar M.C. să fie sancţionat contravenţional cu suma de 2.500 lei, dar numai după ce acesta va achita 7.500 lei către asociaţia indicată. Asociaţia nu are de ce să încaseze bani de la persoane care nu sunt membre, întrucât nu există o bază legală, astfel că, cel mai probabil, banii ar fi intrat în posesia tehnicianului silvic, care i-ar fi împărţit cu poliţiştii, mai ales că asociaţia avea casier propriu. Numai că luni, 27 februarie 2017, casierul asociaţiei a lipsit, iar denunţătorul M.C. s-a întâlnit cu agentul Viorel Minuţă şi cu Iulian Cîrjaliu la Postul de Poliţie, iar denunţătorul a plătit sumele de mai sus în cuantum total de 10.000 lei, la casieria Primăriei, fiindu-i eliberate în acest sens documente justificative de încasare a amenzilor contravenţionale care totalizau 2.500 lei şi o chitanţă de încasare pentru suma de 7.500 lei, reprezentând „cotizaţie” pentru asociaţie. Făptuitorii au fost ridicaţi şi conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, abuz în serviciu.

Pe 31 mai 2017, s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care cei trei, împreună cu Tudor Dobrescu, au fost trimiși în judecată, iar pe 28 iulie 2018, cauza a ieșit din camera preliminară, judecătorii dispunând începerea procesului.

Politica