joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt: Un muncitor a căzut de pe acoperişul unei terase improvizate

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Scorniceşti, care lucra pe terasa improvizată a unui bloc din municipiul Slatina, a căzut, miercuri, de la o înălţime de cinci metri şi a fost transportat în stare gravă la spital, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Aceasta a precizat că, din primele cercetări, a reieşit că bărbatul, care lucra particular, s-ar fi dezechilibrat, informează Agerpres.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul ca o persoană ar fi căzut de pe un acoperiş. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti criminalişti din cadrul Poliţiei municipiul Slatina, s-au deplasat de îndată la faţa locului. Din primele date, se pare că bărbatul, de 52 de ani, din Scorniceşti, în timp ce efectua, în particular, lucrări pe acoperişul unei terase improvizate a blocului 26, de pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Slatina, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut de la o înălţime de aproximativ 5 metri”, a spus Alexandra Dicu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. El este conştient şi este supus unor investigaţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Politica