marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Anti-frauda s-a sesizat în proiectele pe bani europeni ale lui Dan Barna

Rise Project a anunţat joi că proiectele de incluziune socială pe bani europeni, care implică şi firma lui Dan Barna, sunt verificate acum de Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă. Două dintre ele au intrat în cercetări preliminare, în timp ce al treilea se află deja sub investigaţia DLAF, mai subliniază jurnaliştii Rise Project.

„Proiectele de incluziune socială pe bani europeni, care implică firma lui Dan Barna, sunt verificate acum la Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă. Două dintre ele («SES-am deschide-te» şi «Biblioteca bunelor practici») au intrat în cercetări preliminare după articolul nostru de marţi.
Primul, implementat în tandem cu CJ Alba, a inclus croitoria condusă de sora lui Barna şi o tipografie căpuşată sistematic. În al doilea, eşuat complet, compania lui Barna a fost beneficiar direct, scrie Adevarul.

Al treilea, «Punţi Comunitare», se află deja sub investigaţia DLAF. Parteneri cu CJ Alba şi aici, Barna şi Jaliu au finanţat din banii contribuabilului european o casă de producţie devalizată între timp şi o bază sportivă modernizată cu resurse destinate persoanelor defavorizate.
Încep problemele penale pentru Barna: DLAF s-a sesizat în urma anchetei Rise Project”, au transmis joi jurnaliştii de la Rise Project. „Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eşecuri care au costat aproape şase milioane de euro“, scrie site-
ul de investigaţii Rise Project într-un material în care se mai afirmă că „şeful USR, partidul care a iniţiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE”.
Materialul a fost publicat în ziua în care liderul USR merge la Cotroceni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou premier.

Politica