Mangia despre Liga 1: „Nivelul nu este grozav!”

Mangia despre Liga 1: „Nivelul nu este grozav!”

Îndepărtat de la CSU în aprilie, antrenorul italian a vorbit în premieră despre metehnele fotbalului românesc.

Într-un interviu pentru TuttoMercatoweb.com, Devis Mangia a făcut o radiografie a fotbalului mioritic: „Nu aş schimba nimic din cariera mea, nici faptul că am mers în România, unde, printre altele, am reuşit să câştig Cupa României. Nivelul nu este unul grozav, dar patru-cinci echipe au jucători excelenţi şi nişte tineri foarte interesanţi”.
Rămas fără echipă de mai bine de cinci luni, Devis Mangia a negat tratativele cu Trapani, vehiculate în presa din Peninsulă. Mai mult, antrenorul italian a mărturisit că e interesat de o nouă experiență în afara Italiei: „Eu la Trapani? Nu vorbesc despre lucruri neadevărate. Aş dori să încerc o nouă ţară străină, după România. Vom vedea ce se va întâmpla. Se poate întâmpla orice. Vreau doar să fiu antrenor, aşa că nu exclud nimic”.
O singură echipă și-a manifestat concret interesul pentru fostul tehnician al CSU Craiova, anume FCSB. Gigi Becali i-a luat biletele de avion, dar s-a răzgândit pe ultima sută de metri, invocând pretexte de natură extrasportivă. „Am vorbit și eu pe la Craiova. E vorba de motive extraprofesionale. Voi știați toți, eu nu știam! Extraprofesional a plecat și de la Craiova. Dar, gata, nu-mi cereți să vă spun mai multe. Contează doar că a picat varianta”, spunea Becali la începutul lui august.