joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Impresarul zice că au fost 3 oferte! Conducerea Craiovei: „Nu cunoaștem!”

Oltenii au vândut până acum doar în lumea a doua a fotbalului european. Au fost la un pas să intre și pe o super-piață: Serie A.

Campioană la vânzări de jucători în Liga 1, Universitatea Craiova a tranzacționat în campionate din lumea a doua a Europei: Belgia, Cehia, Rusia, ori în afara continentului: China, SUA. Bine, doi dintre jucători – Vătăjelu și Ivan – nu s-au adaptat și au fost aduși înapoi. Oltenii nu au reușit să pătrundă în Top 5 campionate din Europa (Anglia, Franța, Italia, Germania, Spania). Totuși, Danilo Caravello, impresarul lui Mirko Pigliacelli, susține că jucătorul său a fost la un pas de Serie A.

Agentul a declarat pentru Eurocalciomarcato.net: “Au fost două sau trei discuţii cu Torino, Sampdoria şi Cagliari. Dar, pentru Craiova, este un jucător fundamental. Cluburile italiene au decis să facă tranzacţii low-cost. Mirko este erou la Craiova, vedem în perioada următoare de transferuri”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Marcel Popescu, unul dintre cei doi președinți ai Craiovei, ne-a spus: Nu știu ce vorbește lumea. Vorbește cu impresarul. Nu mă pot băga în treburi pe care nu le cunosc. A spus. Și ce dacă? Nu vreau să am nici o părere, pentru că trebuie să știu că așa e, ca să am o părere. De unde să știu că așa e? De unde să știu? Dacă sunt lucruri oficiale, le comentăm. Nu știu. Nu comentez treaba asta, punct!”.

Cotat de site-urile de specialitate la 1,5 milioane de euro, Mirko Pigliacelli a ajuns la Universitatea Craiova în vara lui 2018, atunci când Pro Vercelli l-a cedat sub formă de împrumut la formația din Bănie. Oltenii au rămas impresionați de evoluțiile italianului și l-au cumpărat 6 luni mai târziu cu 300.000 de euro.

Politica