joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Teodorovici renunță la proiectul privind închisoarea pentru datornici

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, renunță la proiectul privind închisoarea de la 1 la 6 ani pentru reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor.

Asta după ce a susținut că este o măsură bună și chiar a venit, luni, cu explicații pe proiect, scrie Hotnews.

“Este o propunere legislativă lucrată încă din 2018 când am promis că pe această zonă de evaziune fiscală trebuie luate anumite măsuri astfel încât practica europeană să se regăsească și în România. Practic, mediul de afaceri să aibă un instrument sau să nu mai aibă teama de a merge în locuri întunecate pentru anumite prevederi din cadrul legislativ. În 2015 Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională prevederea articolului 6 pentru că nu era clar modul în care a fost scris atunci. S-au adus acele clarificări pe care Curtea le-a invocat. O să vedeți că obiectul prevederii legale este în anexa proiectului, se aplică tuturor companiilor din România”, a declarat, luni, Teodorovici.

Politica