joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lupta dintre Tăriceanu și Dăncilă continuă: N-are cum să evite votul în Parlament

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Delegaţia Permanentă a ALDE se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuşi în Guvern de către premierul Viorica Dăncilă. Tăriceanu o acuză pe Viorica Dăncilă că încearcă cu orice preţ să restructureze ALDE şi totodată să evite necesitatea venirii în Parlament.

Liderul ALDE a precizat că premierul nu va scăpa de votul în Legislativ, scrie Mediafax.

Într-o intervenţie telefonică, miercuri, la un post tv, Tăriceanu a adăugat că Viorica Dăncilă deşi îşi va găsi câţiva „muşterii” de partea ei nu va reuşi să eludeze votul cu privire la Guvern în Parlament.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Doamna Dăncilă, alături de sfătuitorii ei să destructureze ALDE, doar, doar poate să evite necesitatea venirii în Parlament. În cazul în care găseşte nişte muşterii, aşa cum îşi imaginează ea, atunci poate să evite acest vot. Eu spun că nu are cum să evite acest vot. Dacă ALDE nu îi dă acordul pentru ocuparea unei funcţii publice, acea persoană îşi pierde calitatea de membru în mod automat”, a conchis Tăriceanu.

Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că va propune membri ALDE pentru portofoliile de miniştri vacante, respectiv Graţiela Gavrilescu la Ministerul Mediului, Ion Cupă la Ministerul Energiei şi Ştefan-Alexandru Băişanu, ca ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Potrivit unor surse oficiale, propunerile şefului Executivului au ajuns, miercuri seară, la Cotroceni.

Şi Teodor Meleşcanu a fost ales, marţi, în funcţia de preşedinte al Senatului. Fostul ministru de Externe a fost propus pentru poziţie de PSD.

Potrivit statutului ALDE, „convocarea Congresului se face de către Delegaţia Permanentă, la cererea Biroului Politic Central sau la cererea a mai mult de jumătate din Delegaţiile Permanente Teritoriale”.

Politica