vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Răpită de pe stradă, la Caracal

O fată în vârstă de 20 de ani, care a fost luată cu forţa de pe stradă şi urcată într-un autoturism, în Caracal, a fost găsită de poliţişti la scurt timp după primirea apelului la 112. Ea se afla într-o maşină alături de trei bărbaţi din Dolj şi de o altă femeie din Olt.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, joi, în jurul orei 12.50, o femeie din municipiul Caracal a sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, faptul că o fată a fost luată cu forţa de pe stradă şi urcată într-un autoturism, care a plecat în direcţia municipiului Slatina, scrie Adevărul.
“Imediat, poliţiştii din cadrul I.P.J. Olt au desfăşurat activităţi specifice, astfel încât, după aproximativ 10 minute, aceştia au identificat autoturismul în trafic, pe raza oraşului Piatra Olt. În urma verificărilor a reieşit faptul că în autoturism se aflau 3 bărbaţi, din judeţul Dolj şi 2 femei, din judeţul Olt”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Una dintre femei a declarat poliţiştilor că a fost urcată în autoturism fără acceptul său, a menţionat sursa citată.
Toate persoanele au fost duse sediul Poliţiei Caracal pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, au mai afirmat reprezentanţii IPJ Olt.
Aceştia au mai afirmat că fata urcată cu forţa în maşină este din Caracal şi are 20 de ani, iar cei trei bărbaţi sunt din Băileşti şi au vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că fata ar fi refuzat să se căsătorească cu unul dintre bărbaţii aflaţi în maşină, motiv pentru care acesta ar fi decis să o răpească.

Politica