miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Start la depunerea dosarelor pentru stimulentele educaționale

Luni, 9 septembrie 2019, începe activitatea de înregistrare a dosarelor de acordare a stimulentelor educaţionale sub forma tichetelor sociale, conform Normelor de aplicare a Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familiile defavorizate, pentru anul şcolar 2019-2020.

Stimulentul educaţional, sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar, se acordă familiilor ce au copii cu vârsta cuprinsă intre 3 si 6 ani care frecventează grădiniţa, cu un venit lunar mai mic de 284 de lei pe membru de familie.

Solicitările se pot depune pe tot parcursul anului școlar 2019-2020 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, str. Mitropolit Firmilian nr. 14, de luni până joi, intre orele 800 – 1300 și vineri între orele 800 – 1000.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Actele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:

– cerere și declaraţie pe proprie răspundere – se completează de către părinţi, de reprezentanţii legali ai copilului sau după caz de către persoana care a fost desemnată de părinți pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei lor, conform art. 104 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Declaraţia este standard şi este pusă la dispoziţie de Direcţia de Asistenţă Socială Craiova, la momentul solicitării.

– dovada înscrierii la grădiniţă (se va specifica data înscrierii în unitatea de învăţământ din anul actual);

– livret de familie;

certificatele de naştere ale copiilor (original şi copie);

– certificat căsătorie, părinţi (original şi copie);

– hotărâre judecătorească de încredinţare, încuviinţare a adopţiei (original şi copie);

– dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de judecată, după caz, pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;

hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută, hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor şi după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.

– acte de identitate: BI/CI, a părinţilor/reprezentant legal (original şi copie);

– certificat naştere sau cartea de identitate ale celorlalţi membri ai familiei (original şi copie);

– certificat de deces – (părinte) unde este cazul (copie şi original);

– acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorităţi competente, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor;

în cazul familiei sau persoanei singure care locuieşte şi se gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea venitului pe membru de familie se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi parte ce îi revine de drept din veniturile lunare nete realizate în comun de persoanele din gospodărie.

Pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare şi pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererea tip însoţită numai de dovada înscrierii la grădiniţă se depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova – str. Mitropolit Firmilian, nr. 14.

Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi pot apela numărul de telefon 0351/428.364.

Politica