joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tabără educațională în natură, pe Valea Cernei

Peste 60 de tineri cercetaşi din Mehedinţi, cu vârste cuprinse între 13 şi 23 ani, sunt angrenaţi într-o mulţime de activităţi în natură, pe Valea Cernei.

Centrul Local Aetos (filială a Organizației Naționale Cercetașii României) organizează cea de-a cincea ediție a Campului de Vară.

Campul de vară este cel mai important eveniment al cercetașilor – momentul în care aceștia pun în practică tot ce au învățat la întâlnirile săptămânale de peste an: lucrul în echipă, inițiativa, organizarea, planificarea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ce se întâmplă, concret, în campul de vară? Se doarme la cort timp de 10 zile – acest aspect fiind esențial, întrucât tinerii învață să trăiască alături de alții, să respecte un program de somn, să se organizeze într-un spațiu restrâns, dar mai ales, să nu le fie teamă de natură, să reziste nopților reci în sacii de dormit și zgomotelor care se aud din jur.

Se gătește la vatră de către echipe de cercetași care se rotesc între ele, pentru că experiența practică pe care acest proces o aduce crește încrederea tinerilor de a lua inițiativa, de a duce un lucru până la bun-sfârșit și a-și asuma succesul final.

Au loc diferite ateliere educaționale, conduse de tineri cu experiență, care aduc experiențe altfel cercetașilor participanți în campul de vară: plimbări cu canoele pe lac, tras cu arcul, desene pe lut, ecologizare, etc”, spun reprezentanţii Centrului Aetos.

Sâmbătă va fi Ziua Porţilor Deschise. Atunci, vizitatorii vor fi invitaţi la masă, ori la plimbări cu canoea pe lac.

Campul este situat pe Valea Cernei, în campingul de lângă Pensiunea Dumbrava, la 12 km mai sus de Băile Herculane (pe drumul care duce spre Baia de Aramă), iar anul acesta cercetaşii au primit sprijinul Direcției Județene de Sport și Tineret Mehedinți în organizarea activităţilor.

Centrul Local Aetos face parte din Organizația Națională Cercetașii României, o organizație de tineret care oferă educație pentru viață, încurajează creativitatea, motivează implicarea tinerilor în comunitățile din care fac parte și creează un cadru simbolic în care aceștia se pot dezvolta intelectual, fizic sau spiritual.

Politica