sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peste 20 milioane lei pentru Pneumologie

Ambulatoriul Secţiilor Pneumologie I și II din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin va fi reabilitat, modernizat şi dotat. Administraţia judeţeană a obţinut, pentru aceasta, finanţare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Contractul de finanţare, cu o valoare de 20,7 milioane lei care presupune consolidarea și eficientizarea energetică a clădirilor c1 + c2, dar și dotarea cu echipamente în valoare de peste 58.000 euro, a fost deja semnat.

Când am pus pe lista de investiții acest obiectiv, am avut în vedere necesitatea recompartimentării spațiilor existente și suplimentarea spațiului cu alte trei corpuri prin care să se asigure circuitele medicale conform standardelor în vigoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este cel de-al cincilea contract de finanțare cu fonduri europene pentru infrastructura de sănătate din județul Mehedinți și cel cu numărul 500 al Agenției de Dezvoltare S-V Oltenia.

Îmi doresc să implementăm toate proiectele contractate pentru infrastructura de sănătate, chiar dacă ele necesită eforturi financiare considerabile din partea Consiliului Județean pentru cofinanțare, tocmai pentru că vreau ca mehedințenii să beneficieze de condiții foarte bune de tratament în sistemul de sănătate județean”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, Aladin Georgescu.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene, la finalul investiției, unitatea va fi autorizată să funcționeze cu 69 de paturi, astfel încât, timpul de reacție pentru cazurile grave să scadă, iar rata internărilor acute în spital să se micșoreze.

Județul Mehedinți este pe primul loc în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, la nivel regional, având în momentul de față 15 contracte semnate, în valoare totală de 107 milioane euro, mai arată CJ Mehedinţi.

Politica