marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorjean suspectat pentru uciderea propriului tată

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, i-a sesizat pe polițiştii gorjeni prin apel la 112, după ce tatăl său, în vârstă de 50 de ani, ar fi căzut dintr-un copac. Totuși, în urma cercetărilor efectuate în urma incidentului, oamenii legii au stabilit faptul că bărbatul, de 50 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său. Băiatul ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui.

Părintele a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații amănunțite, dar acesta a decedat.

Potrivit IPJ Gorj, băiatul de 23 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările vor fi continuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de omor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

Politica