joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Controalele la toate spitalele de psihiatrie, de săptămâna viitoare

Ministrul Sănătăţii a declarat miercuri că începând de săptămâna viitoare vor fi făcute controale la toate spitalele de psihiatrie şi măsuri de siguranţă.

„Am discutat cu inspectorul şef al Ministerului Sănătăţii, care a conceput un plan de control, pe care îl voi vedea în cursul zilei de astăzi şi de luni vor începe controale la toate spitalele de psihiatrie. Eu voi merge la spitalele de psihiatrie şi măsuri de siguranţă, dar numai după ce voi merge săptămâna viitoare, probabil marţi sau miercuri, la Spitalul Poiana-Mare din judeţul Dolj, care până în 2002 a avut statut de măsuri de siguranţă şi care i-a fost retras pentru că acolo erau nişte condiţii inumane”, a mai declarat Pintea.

Pintea spune că de acum două luni au fost făcute analize privind personalul şi supraaglomerarea din aceste unităţi medicale, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministrul a mai adăugat  că gradul de ocupare a spitalelor de psihiatrie din toată ţara este de aproximativ 60%.

„În momentul în care am o situaţie cu numărul de paturi de la psihiatrie într-o zi şi numărul de paturi ocupate pot să spun că sunt paturi libere, pentru că gradul de ocupare a spitalelor de psihiatrie din toată ţara este de aproximativ 60%. (…) Per total. (…) Analizele trebuie făcute punctual: pe cronic, pe acuţi, pe măsuri de siguranţă şi asta am început să facem. (…) Societatea civilă care spune că trebuia să facem nu ştiu câte lucruri nu a făcut foarte multe propuneri. (…) Săptămâna viitoare am convocat o întâlnire între Comisia de psihiatrie a MS, reprezentanţii societăţii civile, unii dintre ei fiind extraordinari, cu care am mai avut contacte şi care au avut nişte idei, dar vreau să chem la această întâlnire şi medici care lucrează efectiv în aceste secţii. (….) Măsurile despre care vorbeam urgente pot să fie implementate începând de săptămâna viitoare, dar specialiştii, societatea civilă trebuie să se înţeleagă. (….) Se spunea că nu există un program naţional de sănătate mintală. Există, există instruiri periodice cu angajaţii secţiilor de psihiatrie”, a susţinut Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, sunt spitale pentru care au fost alocate fonduri, dar nu au fost făcute investiţii.

Politica