joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nici un vinovat în cazul femeii căreia i-a fost spart capul cu o imprimantă aruncată de la etajul unei clădiri din Craiova

Familia femeii care, în noiembrie anul trecut, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Craiova, după ce o imprimantă i-a căzut în cap de la etajul unei clădiri din zona Laguna Albastră, reclamă faptul că până acum nu s-a găsit nici un vinovat„Autorităţile nu vor să fie pedepsit un român pentru un ţigan”, spun surse din cadrul familiei care ne-au precizat faptul că s-au şi primit ameninţări în acest sens.

Victima, Zătreanu Ioana, are 52 de ani şi este de etnie romă. La momentul producerii accidentului, însoţea un cortegiu funerarcare se îndrepta dinspre Ciupercă spre Biserica Sfântul Dumitru.

Martorii spuneau atunci că cineva ar fi aruncat de la etaj o imprimantă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fiind apoi externată. Familia acesteia ne-a declarat, în noiembrie 2018, că victima urma să depună o plângere. Poliţia a declanşat o anchetă. De atunci însă, spun membri ai familiei femeii, ancheta nu a înaintat: „Responsabilii rămân nepedepsiţi. Imprimantele nu zboară. Cineva le-a aruncat. Poate intenţionat să ne lovească, poate nu. Dar cineva este vinovat pentru că i-a fost spart capul. Putea fi fatal!”.

Aceştia continuă: „Trăim aici, suntem cetăţeni ai acestei ţări. Ar trebui să avem aceleaşi drepturi, dar se pare că factorul etnic contează foarte mult, iar drepturile nu ni se respectă aşa cum s-ar fi cuvenit”. Mai mult aceştia susţin că femeia ar fi primit ameninţări, directe şi indirecte, pentru a nu depune plângere şi pentru a renunţa la a-i găsi pe cei responsabili pentru faptul că a fost rănită: „Autorităţile nu vor să fie pedepsit un român pentru un ţigan”.

Politica