Patru persoane, între care trei minori, rănite într-un accident

Patru persoane, între care trei minori, rănite într-un accident

Patru persoane, între care trei minori cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, din Cătunele Gorj, au ajuns la spital în urma unui accident rutier.
Accidentul s-a produs marți dimineață, pe raza comunei Glogova.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr, de 25 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinţi, în timp conducea un autoturism, pe DJ 671 B, din direcţia Baia de Aramă spre Motru, într-o curbă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat pe plafon”, potrivit IPJ Gorj.
În urma impactului, șoferul și cei trei minori, pasageri în mașină, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă