vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Noi investiţii la „Infecţioase”

Etajul V al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova a fost complet renovat, iar micuţii pacienţi vor fi trataţi într-un mediu mult mai primitor. În plus, pentru unitatea medicală a fost achiziţionat un eco doppler, dar şi o ambulanţă de tip A2. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a testat autosanitara.

Edilul a mers, marţi, la unitatea medicală, însoţit de cei doi viceprimari, Stelian Bărăgan şi Adrian Cosman, pentru a vedea investiţiile realizate.

Cred că am creat deja o obişnuinţă ca o dată la câteva luni să inaugurăm ceva frumos în spitale, ultima dată cred că am fost la Filantropia la secţia Neonatologie, ceva înainte la Neuropsihiatrie, acum suntem în curte la Victor Babeş unde cred că este penultimul etaj reabilitat în totalitate. Nu pot decât să apreciez modul foarte profesionist în care au fost cheltuiţi banii. A fost o sumă de aproximativ 900.000 lei destinată acestei readuceri la standarde a secţiei”, a afirmat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Managerul unităţii medicale, Adina Turcu, a precizat că, din fondurile alocate de Primăria Craiova în 2018 a fost achiziţionată ambulanţa de tip A2 şi aparatul eco doppler. Investiția se ridică la 893.074,6 lei, dintre care ecograful a costat aproximativ 150.000 lei, instalaţia de climatizare aproximativ 149.000, iar autosanitara aproximativ 279.000 lei.

În acest an am reuşit să finalizăm recepţia acestui etaj care se compune din pardoseli PVC, instalaţie de climatizare precum şi igienizarea tuturor saloanelor existente la acest etaj. Întrega investiţie a fost suportată de Primăria Municipiului Craiova”, a mai explicat Adina Turcu.

investiţii la infectioase

Ea a precizat că autosanitara achiziţionată este destinată consulturilor interclinice

Ambulanța este de tip A II, care este destinată transportului care nu necesită urgențe medico-chirurgical. Este necesară pentru spital, pentru consulturile interclinice. Adică noi constatăm că avem o urgență care ne depășește ne ajută foarte mult să ducem pacientul la o altă unitate sanitară. Prețul ei a fost de 279.000 de lei. Din punct de vedere al echipamentelor medicale este o ambulanță care are o targă, un aspirator portabil de secreții, oxigen staționar, având două butelii de 20 de litri și o butelie de 5 litri, dacă pacientul necesită administrare de oxigen până ajunge de la ambulanță în spital”, a mai declarat directorul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Craiova.

investitii la infectioase

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a mai menţionat că se lucrează la partea de documentație pentru o clădire nouă de imagistică medicală pentru spitalul Victor Babeș în care să se regăsească un RMN, un Computer Tomograf, aparate de ecografie și radiologie.

Avem un contract de finanțare din fonduri europene nerambursabile semnat pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, contract aflat la stadiul de achizitie a serviciilor de proiectare. Astfel, clădirea principală a acestui spital și o clădire aflată în apropiere vor fi refăcute și anvelopate termic la exterior din fonduri europene”, a adăugat edilul.

Politica