joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dăncilă vrea să prelungească vacanța de vară cu o săptămână

Viorica Dăncilă i-a cerut Ecaterinei Andronescu să prelungească vacanța de vară cu o săptămână, până pe 16 septembrie, la solicitarea patronatelor din turism.

Potrivit Edupedu, nu e prima dată când patronatele din turism fac presiuni pentru prelungirea vacanței de vară. În luna mai, hotelierii de pe litoral au sesizat ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanţei şcolare de vară le va afecta afacerile şi i-au solicitat să facă demersuri în vederea prelungirii acesteia.

Reamintim că anul acesta anul școlar începe pe 9 septembrie, așa cum a fost stabilit prin structura anului școlar, adoptată în luna februarie prin ordin de ministru, după discuții cu elevii, profesorii și părinții.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Părinții nu sunt de acord cu prelungirea vacanței, în condițiile în care sunt stabilite deja examenele naționale.

”Nu suntem de acord cu acest punct de vedere. Avem deja o programă școlară încărcată și dacă începem cu o săptămână mai târziu și terminăm mai târziu. Nu putem termina mai târziu de 15 iunie pentru anii terminali, deja mai tăiem o săptămână din acumularea de cunoștințe. Avem cel mai scurt an școlar din Europa, și cele mai lungi vacanțe. Nu mai trebuie să punem o presiune în plus pe copii. Nu suntem de acord pentru că ar trebui să umblăm la programa școlară, ceea ce este prea mult”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.

Acesta a adăugat că decalarea examenelor naționale ar însemna ca acestea să aibă loc în perioadele foarte călduroase, iar sălile de examen nu sunt dotate cu aer condiționat.

Reprezentanții sindicatelor spun că în niciun caz nu vor fi de acord cu modificarea structurii anului școlar. ”Nu suntem de acord! Nu e treaba lor să stabilească structura anului școlar. E treaba profesorilor, elevilor și părinților”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației ”Spiru Haret”.

Structura anului școlar 2019-2020:

Semestrul I
Cursuri: Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanţa pentru grădiniţe si clasele pregătitoare- clasa a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanta de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea
Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanta de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marţi, 21 aprilie 2020
Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020

Politica