vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorjenii mai au de așteptat până la inaugurarea stadionului de 30 de milioane de euro

Stadionului Municipal din Tg. Jiu va fi inaugurat, cel mai devreme, la sfârșitul lunii august, dar și atunci șansele sunt destul de mici. Recepția arenei a fost amânată din nou. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că lucrările vor fi finalizate până la finalul lunii august, după care va urma procedura recepționării.

„Lucrările sunt aproape finalizate. Domnul Mituțoiu mi-a spus că în maxim 10 zile s-ar finaliza lucrarea din spatele stadionului. A fost o întârziere. Cei care subcontractaseră lucrarea nu puteau să o ducă la bun sfârșit. După discuțiile pe care le-am avut, cred că se va finalzia până la finalul lunii august. Așa vreau să cred”, a spus Marcel Romanescu.

Edilul din Tg. Jiu și-a negat orice fel de responsabilitate legată de construcția stadionului. Marcel Romanescu spune că primăria nu este implicată în executarea lucrărilor, ci este doar beneficiar al arenei sportive.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Toți ce care contestă această investiție trebuie să înțeleagă un singur lucru. În acest moment, și primăria, ca și cetățenii din Tg. Jiu sunt doar beneficiarii aceste lucrări. Nu am contractat noi această lucrare. Noi nu putem fi decât beneficiari. Ca și autoritate publică locală, nu putem decât să facem adrese către CNI și să așteptăm finalizarea acestei investiții”, a mai spus Primarul municipiului Târgu Jiu.

Politica