joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mii de cărţi distruse de foc. Arhiva Primăriei a scăpat

Mii de cărţi ce aparţineau Şcolii din Găneasa au fost distruse într-un incendiu care a cuprins Căminul Cultural din localitate. Cărţile erau depozitate în incinta căminului. La fel şi arhiva Primăriei Găneasa, care însă a fost salvată de flăcări.

Incendiul a izbucnit miercuri seara. Focul a cuprins acoperişul clădirii, iar la fața locului au fost trimişi peste 30 de pompieri cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoplatforme pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

În cele din urmă, incendiul a fost lichidat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au ars acoperișul clădirii pe circa 600 de metri pătrați și bunurile depozitate în interiorul clădirii ( mobilier, mese, scaune ). Au fost salvate grădinița aflată la o distanță de circa 5-6 metri de locul focarului, o magazie în care erau depozitate lemne pentru foc și arhivă primăriei care se afla depozitată într-o încăpere”, au explicat reprezentanţii ISU Olt.

Cărţile şcolii din Găneasa au fost însă mistuite de flăcări.

În Caminul Cultural de la Ganeasa se afla tot fondul de carte şi tot mobilierul bibliotecii şi al Centrului de documentare ale Școlii Gimnaziale Găneasa, pe care fuseserăm nevoiţi să le depozităm acolo, din cauza lucrărilor de modernizare…. Nu mai avem nimic din biblioteca noastra“, a scris, pe Facebook directorul şcolii, Claudia Neacşa.

Pompierii nu au stabilit deocamdată care au fost cauzele izbucnirii incendiului.

Politica