sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ecaterina Andronescu a decis: Profesorii care au luat sub 5 la titularizare nu mai au dreptul să predea

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a decis ca profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiți ca suplinitori. Este vorba de 4.000 de profesori în această situație.

Andronescu arată că această măsură este prevăzută în metodologia privind organizarea examenului. Ecaterina Andronescu a mai declarat că nici cei 3.960 de profesori care s-au retras din examen nu vor mai fi primiți la catedră. Întrebată dacă nu va crea haos în sistem prin această măsură, Andronescu a răspuns că sunt suficienți profesori care să predea de la toamnă, scrie hotnews.ro

”În metodologie scrie că cei care n-au promovat, sau au promovat cu note sub 5, nu intră în învățământ. Scrie în metodologie! În momentul în care eu vreau să intru la titularizare mă duc să încerc marea cu degetul? Adică intru în examen, constat că nu știu nimic și dau lucrarea și mă retrag. De ce să fac eu discriminare între cel care a dat lucrarea pentru că nu a știut subiectul și cel care a stat acolo și a luat 4.50. Și atunci trebuie să aplicăm aceeași unitate de măsură începând din 9 septembrie”, a spus Ecaterina Andronescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În total, aproximativ 8.000 de persoane se află în situația de a nu mai primi ore ca suplinitori.
Ministrul Educației vrea să implementeze sistemul de selecție a profesorilor din universități în învățământul preuniversitar.
Întrebată dacă prin această măsură nu vor exista destui profesori pentru sistemul de învățământ preuniversitar, Andronescu a spus că sunt suficienți profesori pentru anul școlar următor.
Rezultatele de la Titularizare 2019 arată că mai puțin de jumătate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare au obținut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Datele de la Ministerul Educației arată că, înainte de contestații, rata notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au participat la proba scrisă este de 46,86%, mai mare decât în 2018 când a fost 47,40%, respectiv 45,73% în 2017. 92 de candidaţi (0,47%) au obţinut nota 10, iar 9.072 de candidaţi (46,39%) au obţinut note între 7 şi 9,99. 19,10% dintre candidați au luat note mai mici de 5. Aceleași date arată că 4.000 de profesori au luat sub 5 la proba scrisă, iar alți 3.960 de profesori au ieșit din examen

Politica