vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Autovehiculele ANAF şi Ministerul Public nu mai pot folosi girofare albastre

Legea de modificare a OUG privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede eliminarea autovehiculelor ANAF şi cele ale procurorilor din Ministerul Public din categoria autovehiculelor care pot folosi semnale speciale de avertizare luminoase albastre a fost promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis, potrivit Medifax.

„Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase pentru lumina albastră – autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă”, prevede modificarea adusă ordonanţei.

Legea mai prevede, de asemenea, că inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate sau în reprezentanţe RAR, conform legislaţiei în vigoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica