joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Record absolut: 21 de grade Celsius în Alert, cea mai nordică aşezare din lume

Mercurul termometrelor a urcat duminică la 21 de grade Celsius în Alert, cea mai nordică aşezare permanentă din lume, situată la mai puţin de 900 de kilometri de Polul Nord.
„Este fără precedent din punct de vedere statistic, este unul dintre sutele şi sutele de recorduri doborâte de încălzirea globală”, a precizat pentru AFP Armel Castellan, meteorolog în cadrul Ministerului canadian al Mediului.

Alert este o bază militară permanentă stabilită pe paralela 82, care serveşte în special ca punct de interceptare a comunicaţiilor ruse, iar din 1950, aici se află şi o staţie meteorologică, scrie hotnews.ro
Temperaturi atât de ridicate în nord, ”este absolut înfricoşător”, potrivit lui Castellan, mai ales că ”avem temperaturi mult mai ridicate ca de obicei de o săptămână şi jumătate”.

Precedentul record – 20 de grade Celsius – a fost consemnat în data de 8 iulie 1956, însă începând din 2012, temperaturi cuprinse între 19 şi 20 de grade au fost înregistrate în mai multe zile la această staţie situată pe ţărmul Oceanului Arctic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Media zilnică pentru luna iulie este de 3,4 grade la Alert, iar media temperaturilor maxime este de 6,1 grade Celsius.

Actualul val de căldură este rezultatul ”unui vârf de presiune ridicată” deasupra Groenlandei, care este ”destul de atipică” şi ”accentuată de vânturile din sud” deasupra Oceanului Arctic, a punctat Castellan.

Politica