Raită prin viață Despre noi – domne, dar ce e politica?

Raită prin viață Despre noi – domne, dar ce e politica?

Ar trebui ca politica să fie un cumul de acţiuni/inacţiuni care să aducă bunăstare unei comunităţi. „Politica este arta posibilului”, ne spune Otto von Bismarck. Dar, cum politica e făcută de oameni, ea se pliază după chipul şi asemănarea acestora. La vestici (englezi, germani, americani) politica e sobră, riguroasă, pragmatică, la francezi, care mai mereu sunt de stânga, îmbracă un stil aparte. Politica românească, departe de a avea un scop nobil, e neruşinată (de aia se zice mereu că politica e o curvă), asta şi fiindcă politicienii n-au „organ” pentru ea (pentru politică). Dar expresia capătă conotaţii sexuale, amintindu-mi, apropo de organ, de observaţia făcută de George Călinescu la vederea unor îngeri pe tavanul unei clădiri, puşi acolo de constructorul/artistul neinspirat: „ăsta nu ştie domnule ca îngerii n-au puţă?”. De, ăla, neştiutor, le făcuse „organ” la îngeri.
Avem, aşadar, o politică de Dâmboviţa sau Teleorman care, în văzul lumii, a ajuns pe mâna unor îngeri „cu puţă”, indivizi cu probleme, fără stimă de sine şi fără competenţe, iraţionali, instinctuali, cu spirit de haită şi care, într-o vânzoleală din care nu înţelegi nimic, ba sunt toţi împotriva tuturor, ba sunt legaţi prin complicităţi care le paralizează acţiunile şi care pot părea greu de înţeles din afară. Avem, a câta oară, un premier ale cărui acţiuni par ale unui indecis de partea cui să fie, de partea Europei la care visează sau de partea găştii de acasă. E, la V.V.D, o lipsă totală de valori politice şi morale, haotică în gândire, instabilă, imatură politic, fascinată de rău ca vorbă şi idee. În „gaşcă” ei ştiu că pot, vorba codrinului cel falnic, pradă pulsiunilor instinctuale, fără umbră de regret pentru devieri absurde (kakaia deviaţia o ştie toata lumea). Haiducia politică românească e la apogeu, însă ei, politicienii, tot mai cred că vor fi „catindaţi” la prezidenţiale, deşi au semne concrete că nu-i va vota nici dracu, fiindcă nici ăsta, dracu, nu va vota „îngeri cu puţă”. Priviţi în spatele ochilor lor, adică la vorbele şi faptele lor, şi vă veţi convinge. Circ şi cinism cât cuprinde.
Social-democraţii, „socialiştii”! şi, mai ales neomarxiştii, vor să epuizeze toate formele ridicolului politic, mai ales prin faptul că preşedintele este singurul subiect pe agenda lor politică, ei neavând un proiect politic viabil, realist, şi nici nu vor avea că, scuze, cum spuneam la început, ei fac politică pe cont propriu și nu pentru comunitate, fie ea şi ţară. Sigur că în curând va porni bătălia finală şi se va dezlănţui iadul politic, dur, golănesc, cu multe victime, inclusiv colaterale. Dar pentru cine mai conteaza?
Ce face Preşedintele în tot acest timp? Sun Tzu ne spune că acela care ocupă mai bine terenul de război stă odihnit, căci inamicul, fiind orb, ori orbit de răutatea „entereselor”, nu vede dincolo de furie, ambiție, ură. Poporul român, zice că „răbdarea trece marea”, așa că Iohanis (nici nu ştiu dacă-i scriu corect numele, că nu sunt un fan al lui), se folosește de ceea ce are la îndemână. I-a asmuțit pe toți, unii împotriva altora, cum ziceam şi mai deunăzi. Cât de nobilă e strategia lui nu mai are importanță, care va fi rezultatul – nu știm, nu ține doar de vreo anume strategie de marketing politic, în condițiile în care politica românească se face cu „glanda”, „cu organul”, iar realitatea politică este relativă. Pierderile colaterale ale acestui război sunt contorizate, ca de fiecare dată, de electorat care, una aşteaptă şi alta primeşte.