joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eclipsă de lună, în noaptea de marţi spre miercuri

În noaptea de marţi spre miercuri se va produce o eclipsă parţială de Lună, vizibilă în totalitate din ţara noastră, dacă cerul este senin sau printre nori, arată reprezentanţii Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

Eclipsa, care este una parţială, începe la ora 21.44 când Luna se află aproape de orizontul de sud-est. Schimbări pe discul selenar se vor putea vedea atunci când Luna intră în umbra Pământului, începând cu ora 23.00. Atunci partea din dreapta a discului va începe să fie mai puţin strălucitoare.

Momentul de maxim se produce la ora 00:21. Dacă veţi privi Luna la acea oră, veţi vedea cum partea de sus a discului este mai roşie decât partea de jos. Motivul este că ceva mai mult de 50% din discul selenar se află în umbra Pământului. Partea de jos a discului se află în penumbră şi are o strălucire mai mare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Luna va ieşi din umbră la ora 2, iar la ora 3:18 eclipsa se termină. Cea mai spectaculoasă parte a fenomenului se va produce între ora 23.00 şi 2.00.

Potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” după începutul eclipsei, la 21.44, va putea să fie urmărită intrarea Lunii în umbră, de la 23.02, maximul eclipsei, când Luna este mai mult de jumătate în umbră, fiind la ora 0.21. De la 2.00, Luna iese din umbră pentru ca finalul eclipsei să aibă loc la ora 3.18.

Pe tot parcursul fenomenului în dreapta Lunii se va afla planeta Saturn şi o constelaţie în formă de casă, constelaţia Sagittarius.

Politica