vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenii și-au asigurat banca tehnică

Echipa de volei masculin a Craiovei a încheiat un sezon foarte bun în Divizia A1, iar Dănuț Pascu a avut o contribuție crucială în parcursul entuziasmant al oltenilor. Clubul SCM U Craiova i-a propus prelungirea contractului pe încă doi ani, iar antrenorul nu a ezitat să-și dea acordul. Alături de tehnicianul principal, va rămâne în continuare și secundul Claudiu Mitru.
Dănuț Pascu antrenează trupa din Bănie din 2012, de la înființarea clubului SCM Craiova. Tot în acel an, Pascu a fost înlocuit cu neamţul Michael Merten. Alb-albaștrii s-au răzgândit rapid, iar numai la câteva zile distanță, românul a fost repus în funcție.
Tehnicianul ce va conduce Craiova și în cupele europene din sezonul viitor a obținut, de curând, rezultate excepționale și la echipa națională a României. Pascu este și antrenorul reprezentativei de seniori, care s-a calificat în finala Silver League, dintr-o grupă cu Danemarca, Azerbaidjan și Georgia.
Alături de selecționer au fost și trei jucători de la Craiova: Laurențiu Lică, Bogdan Ene și Răzvan Olteanu. Finala se va decide în dublă manșă. România se va duela cu Grecia pe 26 iunie și pe 30 iunie. Învingătoarea va juca anul viitor în Golden League.

Politica