joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Compania TAROM, obligată să îi achite unei femei daune morale

Compania aeriană TAROM a fost obligată, printr-o sentinţă definitivă să îi achite unei femei din Gorj daune morale pentru că avionul cu care femeia se întorcea din vacanţa petrecută în Dubai a întârziat. Totul s-a întâmplat în 2014, când femeia şi soţul ei au cumpărat o vacanţă în Dubai pentru perioada 13.09-20.09.2014, transportul urmând să fie realizat cu un avion TAROM cu plecare din Bucureşti la ora 08:05 şi sosire în Dubai la ora 14:00, iar zborul de întoarcere în ţară fiind cu plecare de pe Aeroportul Dubai la ora 14:55  şi sosire pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti la ora 19:10, scrie Adevărul.

În data de 20.09.2014 , când familia de gorjeni ar fi trebuit să se întoarcă din vacanţă,  la avionul c ear fi trebuit să decoleze la ora 14.55 s-au constatat unele neconformităţi tehnice, fiind necesară schimbarea a două roţi ale aeronavei. Pentru că problema nu a putut fi rezolvată pe loc, a fost nevoie de trimiterea celor două roţi de la Bucureşti cu o cursă Turkish Airlines, care circula pe ruta Bucureşti – Istanbul.  Astfel, roţile aeronavei au ajuns pe aeroportul din Dubai abia în dimineaţa zilei de 22 septembrie 2014.

Femeia care a dat în judecată TAROM a arătat în instanţă că în momentul în care a ajuns la poarta de îmbarcare avionul era pregătit de zbor, iar echipajul era în avion. Gorjeanca a mai arătat că după trecerea de zona pentru îmbarcare nu s-a mai permis nici ieşirea pentru a  se deplasa la grupurile sanitare, deja aplicându-se viza de ieşire din Emiratele Arabe şi că toţi pasagerii au fost ţinuţi ore întregi în zona de aşteptare până când echipajul de zbor s-a hotărât să plece, pe o scară rulantă ce trecea în imediata lor apropiere fără a li se da nici o informaţie.  „În jurul orelor 21, autorităţile arabe, care la acel moment nu aveau cunoştinţă de cauza neefectuării zborului, vehiculându-se greva TAROM, defecţiune a aparatului de zbor, boală echipaj, i-au preluat, făcând demersurile pentru anularea vizei de ieşire”, a mai arătat femeia în cererea de chemare în judecată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reclamanta a mai spus că la escala din Dublin i-au fost aruncate la gunoi şi două parfumuri cumpărate din Dubai, dar a fost nevoită să plătească şi sume suplimentare de bani pe mâncare şi haine, având în vedere că a ajuns de la 35 de grade în Dubai, la 18 grade, în Dublin.

În instanţă, TAROM s-a apărat arătând că anularea zborului a fost cauzată de „o împrejurare excepţională care nu a  putut fi evitată în pofida tuturor măsurilor întreprinse”. TAROM a mai arătat că asolicitat ajutorul partenerilor contractuali Kuwait Air pentru închirierea roţilor care ar fi trebuit înlocuite, dar nu s-a reuşit acest lucru, hotărându-se în final trimiterea roţilor de la Bucureşti. TAROM a mai arătat, de asemenea, că „în cauză nu se pune problema  existenţei unui prejudiciu moral cauzat reclamantei prin faptul întârzierii zborului”.

Atât în primă instanţă, cât şi în apel, cererea de chemare în judecată a femeii din Gorj a fost admisă în parte, judecătorii obligând TAROM să îi achite femeii daune morale de 1.000 de euro şi compensaţii pentru întârziere în valoare de 400 de euro.

 

Politica