joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Premieră mondială la Teatrul Anton Pann

La Râmnicu Vâlcea, în acest week-end, 4 – 5 mai, va avea loc premiera mondială a unei piese de teatru, „Crăciunul preşedintelui”, după un text al romancierului Pascal Bruckner, în regia lui Chris Simion – Mercurian. Povestea acestei premiere mondiale este fascinantă, potrivit Adevărul.

Spectacolul prezentat este o comedie politică de situaţie, ale cărei implicaţii sunt valabile pentru orice context, inclusiv pentru cel haotic şi tulbure al României de azi: „Este inspirată puţin din absurdul lui Eugen Ionesco, e o comedie politică, este o temă actuală pentru orice spaţiu cultural, social, politic. La noi va pica de minune pentru că întâmplător este şi an electoral. Poate va trezi în sufletele noastre ceva mai mult decât un act cultural, un act de divertisment. Poate, sper eu, să trezească conştiinţa noastră, pe care o avem, dar uneori doarme, o lăsăm noi să doarmă. Este un text care te provoacă, atât regizoral cât şi la nivel de distribuţie”, a explicat Chris Simion

Tot ea a explicat de ce a ales Vâlcea: „Înaltpreasfinţitul Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, de care mă leagă o relaţie specială, este cel care m-a convins să aduc piesa la Vâlcea. Când i-am povestit despre spectacol m-a întrebat: vrei să-l faci şi în afara Bucureştiului? Unde unde? Păi, la Râmnicu Vâlcea”, a mai spus Chris Simion care a recunoscut că „Vâlcea este a doua mea casă, de 10 ani de când duhovnicul meu este de aici”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 18 mai, tot la Vâlcea, se va mai ţine un spectacol, de această dată în prezenţa autorului – Pascal Bruckner. „Este un eveniment venirea în premieră la Vâlcea a unui scriitor de talia lui Bruckner. S-a ataşat foarte mult de propunerile mele ca regizor. Pe cât de celebru este, pe atât e de smerit şi valoros. I-am spus că-l facem la Râmnicu Vâlcea, un oraş despre care ştia, pentru că eu îi povestisem despre experienţa mea duhovnicească”, a mai spus Chris Simion menţionând şi că faimosul autor francez va sta câteva zile la Râmnicu Vâlcea: „Sper să-i arătăm cât mai multe. Aşa cum a scris proza aceea despre Tanacu, poate va găsi loc, într-unul din romanele sale, pentru zona aceasta. Cred că ar merita zona aceasta să apară într-o proză care va fi tradusă peste tot, va fi girată de un nume ca al lui”.

Pascal Bruckner scrie, de peste trei decenii, despre tabu-uri sexuale, iubire şi erotism şi nu de puţine ori a şocat, aşa cum s-a întâmplat cu primul roman autobiografic, „Fiul cel bun” sau cu „Luni de fiere”, care a provocat un şoc cultural şi a fost ecranizat de celebrul Roman Polanski – „Luna amară”.
Eseistul şi romancierul francez a devenit faimos după publicarea unor romane precum „Iubirea faţă de aproapele”, „Noua dezordine amoroasă” sau „Hoţii de frumuseţe”. De altfel, fiecare dintre romanele sale, traduse în zeci de limbi, inclusiv în română, a devenit best-seller în întreaga lume.

Regizoarea româncă Chris Simion – Mercurian, cea care l-a determinat pe Bruckner să scrie prima lui piesă de teatru, este nimeni alta decât cea care a iniţiat proiectul „Griviţa 53 – Primul teatru construit împreună” („G 53”), pentru care a şi fost scrisă piesa de teatru „Crăciun la palat”, transformată ulterior în „Crăciunul preşedintelui”, precum şi a Festivalului Undercloud. De asemenea, a înfiinţat, în urmă cu două decenii, Compania D’AYA, punând bazele unei mişcări teatrale independente, al cărei preşedinte onorific este chiar Pascal Bruckner. Simion – Mercurian este considerată – „cel mai important reprezentant al tinerei generaţii de oameni de teatru români”, având la activ 40 de spectacole care-i poartă semnătura.

Foto Facebook Chris Simion

Politica