DNA: Modificarea codurilor va afecta activitatea de urmărire penală

DNA: Modificarea codurilor va afecta activitatea de urmărire penală

DNA arată, într-un punct de vedere privind modificarea codurilor penale adoptate de Parlament, că noile prevederi vor afecta substanţial activitatea de urmărire penală, precum şi tragerea la răspundere a celor care au săvârşit infracţiuni.

Potrivit procurorilor, modificările adoptate la cele trei legi vor determina următoarele consecinţe:

– autorii unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancţionate de legea penală nu vor mai putea fi traşi la răspundere;

– se reduc limitele de pedeapsă pentru anumite infracţiuni ceea va avea ca efect prescrierea răspunderii penale, adică va fi depăşit termenul în care autorii acestor fapte vor putea fi pedepsiţi;

– se impun condiţii suplimentare pentru ca anumite fapte să poată intra în sfera infracţiunilor, prin urmare, numeroase dosare aflate deja pe rol la parchet sau instanţe se vor clasa;

– se introduc condiţii suplimentare pentru ca anumite cerinţe aprobate prin directive europene, cum ar fi confiscarea extinsă, să poată fi aplicate efectiv, ceea ce va îngreuna recuperarea foloaselor obţinute prin infracţiuni.

Procurorii mai atrag atenţia că se creează inechitate între inculpaţi: autorii infracţiunii de furt calificat, spre exemplu, nu beneficiază de circumstanţă atenuantă, dar cei care fraudează bugetul Uniunii Europene, da.

Totodată, se limitează situaţiile în care procurorii pot ridica documente sau înscrisuri necesare în investigaţii penale şi, de asemenea, se îngreunează posibilitatea ca organele de urmărire penală să obţină date privind tranzacţiile financiare, susţine DNA în punctul de vedere transmis presei.

„Se restrânge nejustificat posibilitatea acordării statutului de martor ameninţat. „În cazul în care există probe sau indicii temeinice că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie prevăzute la art. 126 sau 127, după caz.” – Prin această modificare se restrânge nejustificat posibilitatea acordării statului de martor ameninţat fiind necesar să existe „probe sau indicii”, faţă de reglementarea existentă acum care prevede doar condiţia „suspiciunii rezonabile”, spun procurorii.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări.