RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Despre politică – întoarcerea la ,,clasici”

RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Despre politică – întoarcerea la ,,clasici”

,,Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte, și dintr-alta, e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși, adica conservarea naționalității și întărirea statului național… toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naționalității și a țării, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă și mijlocul și calea n-ar fi conforme cu civilizația și umanitarismul care azi formează masca și pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizațiile rămase îndărăt sau eterogene.” Mihai EMINESCU-Scrieri politice.

Masca şi chipul sunt una, iar monştrii au un caracter mixt, animal-om sau, în raport de zona geografică, avem satirul (omul ţap) şi centaurul, ambii fiind aroganţi, certăreţi, bătăuşi la beţie, beţivi şi laşi, centaurul având darul predicţiei. Suntem, gândind aşa, lângă Socrate, care e batjocoritor pe dinafară şi înţelept pe dinlăuntru. Răspândind îndoiala, adică nedumerirea şi ambiguitatea, Socrate-USL (cine crede că USL a dispărut se înşală amarnic, cum ne înşelăm cu toţii că au dispărut comuniştii) torpilează ,,boborul” de 30%, lăsându-l înmărmurit, cu sufletul la gură, cum se zice, cum, deşi el, ,,boborul”, nu prea mai există în ultimul timp, există mereu, nu piere, şi, ca atare, trebuie să ajungă, musai, unde a fost, la 70%. La urma urmei, este USL=PSD-ALDE, un PCR modern, care ne trebuie sau nu? Aceasta e intrebarea.
Până vom afla răspunsul, de fapt, ca să aflăm răspunsul, să ne întoarcem la clasici. Constituţia din 1866 (adică de acum 150 şi ceva de ani ) a reuşit edificarea unui cadru general nou pentru viaţa politică şi socială, favorabil apariţiei partidelor, ca regulă obigatorie a democraţiei. Doctrinele acestora îşi vor găsi expresia în chiar practica politică, în activitatea adepţilor decişi să le aplice la guvernare. Este interesant că, principalele partide politice, liberal şi socialist, cu doctrinele lor, acaparează scena politică românească reuşind să-şi lege numele de cele mai semnificative momente ale modernizării brambuistico/hoţeşti postrevoluţionare. Că alături de aceste partide s-au manifestat şi se manifestă grupări şi dizidenţe, de la cele radical-liberale la cele de orientare social-democrată sau socialistă, e mai putin important. Important este că ele încă sunt grupări de tehnicieni şi oameni politici, o elită politică implicată în viaţa publică a statului şi, ciudăţenie interesantă, sub masca socităţii civile de masă, marchează, din varii interese, mersul politico-economic al ţării. Partea proastă a acestei democraţii partinice e că poporul nu are niciun beneficiu de pe urma democraţiei hoţeşti, vizibilă de la o poştă, şi mai e că o ţară întreagă merge pe un drum greşit şi suferă prin toţi copiii, părinţii şi bătrânii ei. Iar partea şi mai proastă e că ne-am obişnuit să fim furaţi, ucişi de nepăsare şi de alte interese ale celor care ne conduc vremelnic şi noi să nu mai avem reacţii de niciun fel. Ori asta e sinucidere curată. Cinism de început de veac politic!